Departamentul de Stat al SUA a anunțat că va începe revocarea pașapoartelor americanilor care datorează sume semnificative la pensiile alimentare pentru copii.
Astfel, părinții care au datorii restante de peste 2.500 de dolari (1.844 de euro) în plăți de pensie alimentară pentru copii ar putea fi afectați. Departamentul de Stat a declarat că folosește „instrumente de bun simț pentru a sprijini familiile americane și a consolida respectarea” legilor americane, într-o abordare care va impune „obligațiile legale și morale ale părinților față de copiii lor”.
Cei cu astfel de datorii au fost sfătuiți să rezolve plățile către agențiile statului relevante pentru a preveni revocarea pașaportelor, scrie BBC.
Americanii cu pasapoartele revocate își vor putea face altele doar după ce plătesc datoriile la pensiile alimentare
Odată ce un pașaport a fost revocat, acesta nu va mai putea fi folosit pentru călătorii. Cei ale căror pașapoarte sunt revocate nu vor fi eligibili pentru unul nou până când datoria pentru pensia alimentară nu va achitată, a declarat Departamentul de Stat al SUA.
„Această acțiune susține bunăstarea copiilor americani prin impunerea unor consecințe reale pentru neplata pensiei alimentare pentru copii, în conformitate cu legislația federală existentă”, a mai precizat Departamentul de Stat al SUA .
Revocarea pașaportului pentru pensia alimentară neachitată pentru copii de peste 2.500 de dolari este permisă în temeiul unei legi federale din 1996, rar aplicată.
Anterior, consecințele erau aplicate doar atunci când persoanele cu astfel de datorii solicitau să își reînnoiască pașapoartele.