DCNews Stiri Panică în Gara Mărășești: Șase răniți și zeci de pasageri speriați, după ce doi angajați ai CFR au consumat substanțe psihoactive

Panică în Gara Mărășești: Șase răniți și zeci de pasageri speriați, după ce doi angajați ai CFR au consumat substanțe psihoactive

Foto ilustrativ DC News

Update: În urma cercetărilor la fața locului și a testărilor efectuate cu aparatele din dotare, doi angajați ai CFR au fost depistați pozitiv la consumul de substanțe psihoactive. Aceștia au fost conduși la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

Cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă, distrugerea sau semnalizarea falsă și vătămarea corporală din culpă.

Știrea inițială

Astăzi, 26 mai a.c., în jurul orei 07:15, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat prin apel la 112 cu privire la producerea unui incident în Gara Mărășești, în care a fost implicat trenul Regio 5302, care circula pe ruta Comănești – Buzău.

Conform primelor informații, în timpul manevrelor de cuplare a locomotivei cu vagoanele de călători, locomotiva a dat înapoi și a lovit primul vagon. În urma impactului, șase persoane aflate în tren acuză dureri și necesită îngrijiri medicale. La bordul trenului se află aproximativ 120 de pasageri.

La fața locului au fost alocate o ambulanță SMURD, o autospecială  de stingereși, SVSU Mărășești și 3 ambulanțe SAJ. Toate cele 6 victime au fost preluate și transportate la spital.

Polițiștii se află la fața locului și continuă verificările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Pasagerii care se aflau la bordul trenului au fost preluați de o altă garnitură de tren formată de CFR Călători în stația Mărășești, pentru a-și continua călătoria.
Circulația celorlalte trenuri nu a fost afectată.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident şi le mulţumește pentru înţelegere.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele