Anterior în cursul zilei de luni, armata sud-coreeană transmisese că 'ia măsuri după ce radarul militar a detectat un obiect neidentificat pe cer deasupra Zonei Demilitarizate'. Ca reacţie, au fost desfăşurate mai multe avioane, a precizat Statul Major General într-un comunicat.
Obiectul fusese reperat la o altitudine de 4.500 de metri, în interiorul zonei cu interdicţie de zbor între cele două Corei, stabilită de-a lungul frontierei ca parte a unui acord convenit anul trecut, a relatat agenţia sud-coreeană de presă Yonhap.
Informaţia vine la o zi după ce Donald Trump s-a întâlnit şi a dat mâna cu Kim Jong-un la DMZ, devenind primul preşedinte american care calcă pe teritoriul Coreii de Nord. Vizita lui Trump a venit pe fondul speranţelor că negocierile blocate privind programele de arme nucleare ale Coreii de Nord şi sancţiunile ar putea fi relansate prin autoproclamata 'mare prietenie' dintre cei doi lideri.