"Să vorbim ce s-a întâmplat cu taloanele de pensii pe care au fost capsate flyere ale PNL-ului, directorul de la poștă fiind de la PNL", a deschis subiectul Val Vâlcu.
"E o tâmpenie, un cretin care a zis că face el o chestie senzațională. PNL este în istorie cu chestii din astea, au trimis scrisori că cineva a luat baza de date cu pensionarii, cu ani în urmă, e un gen de imaginație limitată. În primul rând că cei din conducere sunt mândri de ceea ce au făcut aceștia și n-au de ce să se gândească la rău, ei sunt chiar bucuroși", a explicat Alfred Bulai.
"Eu tot cred că a fost o provocare, că au fost câteva chestii, un denunț calomnios, cât de prost să fii să prinzi cu capsatorul, dacă se face o anchetă reală întreabă la poștă cine l-a pus, cât timp a pierdut", a adăugat Val Vâlcu.
"Este o discuție inutilă, nimeni nu o să pățească nimic. Fie vorba între noi, când dai un mesaj electoral pe talonul de pensie, ești la modul grosier, pentru că poți trimite acasă la oameni câte flyere vrei tu", a spus Alfred Bulai.
În Timiș, postașii le-au adus pensionarilor taloanele pe ianuarie însoțite de imagini ale liderilor județeni și locali ai PNL. PSD cere conducerii Poștei Române – condusă de un liberal – să precizeze care este tariful perceput pentru «serviciul suplimentar de capsare» a fluturașilor electorali și dacă partidul beneficiar a achitat suma.
Compania Națională Poșta Română a anunțat astăzi că suspendă serviciul Postmesager – serviciul utilizat pentru trimiteri interne, cum ar fi materiale de reclamă, marketing sau publicitate, marketing politic sau publicitate electorală (fluturaşi, flyere, pliante, cataloage, broşuri).