DCNews Stiri Nicușor Dan respinge „împărțirea” trupelor americane în Europa: „Nu veți vedea negocieri neprincipiale”

Nicușor Dan respinge „împărțirea” trupelor americane în Europa: „Nu veți vedea negocieri neprincipiale”

Nicușor Dan, Summit B9

Nicușor Dan a transmis că securitatea flancului estic trebuie privită ca un interes comun al NATO, nu ca o competiție între state pentru găzduirea militarilor americani

De asemenea, acesta a subliniat că discuțiile din cadrul reuniunii s-au concentrat pe solidaritatea NATO și pe importanța menținerii unei prezențe militare americane consistente în Europa, în special pe flancul estic.

„Interesul nostru comun este ca prezența militară americană în Europa să fie semnificativă”

„Nu s-a discutat chestiunea asta la reuniunea de azi. Noi luăm foarte în serios și NATO, și articolul 5, deci nu se pune în discuție... când ne gândim la o amenințare cu privire la una din țările noastre, nu o vedem individual cu privire la acea țară, o vedem individual cu privire la această zonă de Europa. Deci, interesul nostru comun este ca prezența militară americană în Europa să fie semnificativă. Asta este chestiunea cea mai importantă”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a adăugat că, deși multe state europene își doresc o prezență militară americană mai consistentă pe propriul teritoriu, nu există rivalități între aliați pe această temă.

„Bineînțeles, la nivel individual, fiecare din țările europene își dorește, sau, în fine, cea mai mare parte dintre ele își doresc o prezență individual americană, dar nu veți vedea, între aliații europeni, negocieri, discuții neprincipiale despre cum să împărțim trupele americane pe teritoriul european”, a transmis liderul de la Cotroceni.

România, printre statele care cer consolidarea prezenței SUA pe flancul estic

Declarațiile vin în contextul în care publicația POLITICO a relatat că România, Polonia și statele baltice încearcă să obțină suplimentarea prezenței militare americane, după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat intenția de a retrage aproximativ 5.000 de soldați americani din Germania.

Potrivit sursei citate, România, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania și-au exprimat public și prin canale diplomatice interesul de a găzdui mai multe trupe americane, invocând amenințările de securitate generate de Rusia și războiul din Ucraina.

Adjunctul ministrului român al Apărării, Sorin Moldovan, a declarat pentru POLITICO că România susține o prezență americană permanentă pe teritoriul său și consideră că și-a demonstrat statutul de partener strategic de încredere al SUA.

La rândul său, ministrul Apărării, Radu Miruță, a confirmat că România dorește mai multe trupe americane pe teritoriul național.

Temeri privind securitatea flancului estic

Statele de pe flancul estic al NATO consideră prezența militară americană drept principalul factor de descurajare împotriva unei eventuale agresiuni ruse, mai ales după invazia pe scară largă a Ucrainei.

În acest context, liderii regionali încearcă să mențină sprijinul Washingtonului pentru securitatea Europei de Est, în timp ce administrația Trump insistă ca statele europene să își asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru apărare.

Deocamdată, Pentagonul nu a luat o decizie finală privind trupele care ar urma să fie retrase din Germania și nici dacă acestea vor fi relocate în alte state europene sau repatriate în SUA. 

Comentarii (1)

Mihai Drapciug   •   13 Mai 2026   •   19:59

Parerea mea este ca SUA se pregatesc pentru securitatea in zona Pacificului si in alte zone din lume. De aceea cred ca redistribuirea militarilor americani tine cont de cele de mai sus iar europenii trebuie sa se bazeze pe unitatea lor militara si solidaritate plus un parteneriat asa redus cum va fi cu SUA.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele