DCNews Politica Nicușor Dan publică înregistrarea convorbirii dintre pilotul aeronavei Spartan și controlorul de trafic aerian din Zurich

Nicușor Dan publică înregistrarea convorbirii dintre pilotul aeronavei Spartan și controlorul de trafic aerian din Zurich

Președintele Nicușor Dan

Joi seară, Nicușor Dan, președintele României, a publicat pe Facebook înregistrarea convorbirii dintre pilotul aeronavei Spartan cu care a zburat la Paris și controlorul de trafic aerian din Zurich.

„Puteți asculta înregistrarea convorbirii dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich, în care este comunicată decizia de escortare a aeronavei românești.

Acest gest a reprezentat un semn de recunoștință pentru sprijinul acordat de statul român în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana.

Este inadmisibil nivelul de dezinformare la care a ajuns o parte a presei române. Am respectat întotdeauna și voi continua să respect jurnalismul onest, chiar și atunci când acesta m-a criticat. Însă a-l acuza pe Președintele României de minciună în legătură cu un gest simbolic de respect al unui alt stat reprezintă un atac la adresa imaginii și credibilității țării noastre“, a scris Nicușor Dan.

CITEȘTE ȘI              -                Miruță spune că în caz de ceva, când Nicușor Dan e în Spartan, poate primi mesaje text

Anterior, jurnalistul Patrick Andre de Hillerin a publicat mesajul purtătorului de cuvânt al Armatei Elveției, Mathias Volken, în legătură cu escortarea aeronavei Spartan de două avioane F-18 deasupra spațiului aerian elvețian. Potrivit răspunsului primit de jurnalist, aeronava în care se afla președintele României a fost „interceptată/escortată o scurtă perioadă de timp în cadrul unei „live Mission”, o misiune aeriană de rutină a aviației elvețiene, care a avut scopul de a verifica informațiile furnizate în cererea de autorizare diplomatică: tipul aeronavei, înmatricularea, ruta etc“.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele