DCNews Stiri România a fost de multe ori slabă în interiorul UE, susține Nicușor Dan: Nu și-a apărat coerent obiectivele

România a fost de multe ori slabă în interiorul UE, susține Nicușor Dan: Nu și-a apărat coerent obiectivele

Președintele Nicușor Dan. Sursa foto: Agerpres

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, sâmbătă, că Europa a făcut mai multe greşeli, însă este o construcţie democratică şi toate acestea sunt prilej de dezbatere cu cărţile pe masă în interiorul instituţiilor europene.

Şeful statului a declarat, sâmbătă, într-un mesaj transmis de Ziua Europei, că, "din păcate, Europa este un subiect care divizează societatea noastră".

"De Ziua Europei, trebuie să vorbim despre Europa altfel decât cu lozinci, să ieşim din logica în care în loc de dezbatere avem lozinci, pentru că, din păcate, Europa este un subiect care divizează societatea noastră şi, în loc de dezbateri, avem lozinci. Europa a făcut greşeli, când a renunţat la nuclear şi şi-a bazat energia pe gaz ieftin din Rusia - asta a fost o greşeală, când şi-a neglijat industria de apărare, asta a fost o greşeală, când în politica de mediu, evident justificată, a fixat nişte ţinte mult prea ambiţioase şi a afectat industria grea, şi asta a fost o greşeală, când, pe mai multe subiecte, a acţionat ideologic, a fost, de asemenea, o greşeală, însă Europa este o construcţie democratică şi toate lucrurile astea sunt prilej de dezbatere cu cărţile pe masă în interiorul instituţiilor europene şi mie îmi pare rău că tipul acesta de dezbateri interioare foarte puternice sunt reflectate mult prea puţin în media din România", a precizat Nicuşor Dan, la Palatul Cotroceni. 

VEZI ȘI: Discursul lui Nicușor Dan de Ziua Europei, un punct de cotitură. Chirieac: S-ar putea să avem cel mai bun președinte de după Revoluție

Nicuşor Dan: România a fost de multe ori slabă în interiorul UE

România a fost de multe ori slabă în discuţiile din interiorul Uniunii Europene (UE) şi nu şi-a apărat în mod coerent obiectivele, dar a spune că liderii români se duc la liderii europeni ca să primească ordine e o lozincă ce ne îndepărtează de dezbaterea reală, afirmă preşedintele Nicuşor Dan.

El a punctat că în UE ţările îşi promovează interesele naţionale.

"E adevărat că România a fost de multe ori slabă în interiorul UE, în discuţiile care au avut loc acolo România nu şi-a apărat de multe în mod coerent obiectivele, pentru că e politică, nu e cenaclu, în interiorul UE ţările europene îşi promovează interesele naţionale. Suntem in momentul în care România e credibilă, ştie să acţioneze în cadrul Uniunii Europene, ştie să facă alianţe pentru a-şi susţine politicile şi deci ştie să-şi apere interesele asa cum alte ţări din Uniune o fac, deci să spunem că
liderii români se duc la liderii europeni ca să primească ordine de acolo nu e altceva decât o lozincă care ne îndepărtează de dezbaterea reală despre unde trebuie să fie România în UE", a afirmat, sâmbătă, Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Şeful statului s-a referit şi la relaţia cu Statele Unite ale Americii.

"Europa şi România au nevoie ca Uniunea Europeană să aibă un parteneriat corect, solid, echitabil cu SUA şi România e un susţinător al unui astfel de parteneriat", a punctat preşedintele.

VEZI ȘI: Nicușor Dan anunță că încep negocierile și trasează obiectivul viitorului Guvern: „Există constrângeri între partide, dar avem scenarii” pentru a debloca criza

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele