Nu s-a ajuns la niciun "compromis" în problema spinoasă a teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina după o întâlnire la Moscova între preşedintele rus Vladimir Putin şi emisarul american Steve Witkoff, care i-a prezentat planul Washingtonului pentru a pune capăt celor aproape patru ani de război în Ucraina, relatează AFP.
"Cu siguranță nu suntem mai departe de pace"
Witkoff, însoţit de ginerele preşedintelui american, Jared Kushner, a discutat aproape cinci ore la Kremlin cu liderul rus planul prezentat de Washington în urmă cu două săptămâni şi revizuit ulterior în timpul consultărilor cu ucrainenii.
Fără surpriză pentru cei care cunosc obiceiul președintelui rus de a-i lăsa pe liderii străini să aștepte, discuțiile de marți au început aproape cu trei ore mai târziu decât ora 17:00, stabilită inițial de purtătorul de cuvânt al lui Putin.
"Am reuşit să cădem de acord asupra unor puncte (...), altele au fost criticate, dar esenţial este că a avut loc o discuţie constructivă şi că părţile şi-au declarat disponibilitatea de a-şi continua eforturile", a declarat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov.
Un videoclip publicat de Kremlin l-a arătat pe Putin întâmpinându-i pe Witkoff și Kushner și întrebându-i dacă se bucură de Moscova, la care Witkoff a răspuns: „Este un oraș magnific.”
Discuțiile din capitala rusă despre războiul din Ucraina, aflat deja în al patrulea an, s-au încheiat abia târziu, după miezul nopții, ora locală.
Într-o postare pe X, consilierul de politică externă al lui Putin, Kirill Dmitriev, prezent la discuții, a descris întâlnirea drept „productivă”.
La rândul său, consilierul prezidențial Yuri Ușakov, care a participat la întâlnire, a caracterizat conversația ca fiind „utilă, constructivă și extrem de substanțială”, dar a adăugat că încă mai există „mult de lucru”.
„Cu siguranță nu suntem mai departe de pace”, a spus el.
Eforturile americane în Ucraina vor "restabili în cele din urmă pacea în Europa"
În ceea ce priveşte problema teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina, care reprezintă aproximativ 19% din ţară, "nu a fost încă aleasă nicio soluţie de compromis", a precizat Uşakov.
După această întâlnire cu ruşii la Moscova, Steve Witkoff şi Jared Kushner s-ar putea întâlni miercuri în Europa cu o delegaţie a Kievului, potrivit unei surse ucrainene care a vorbit cu AFP.
Cu câteva ore înainte de întâlnirea sa cu americanii, Vladimir Putin i-a ameninţat pe europeni, acuzându-i că încearcă să "obstrucţioneze" eforturile Washingtonului de a pune capăt conflictului.
"Noi nu dorim război cu Europa, dar dacă Europa îl doreşte şi începe, atunci suntem gata chiar acum", le-a declarat el jurnaliştilor la un forum economic.
Potrivit lui Ușakov, Putin a semnalat „acțiunile distructive ale părții europene” - o indicație că intenționează să dea vina pe Uniunea Europeană pentru orice eșec al negocierilor de pace, UE fiind vizibil absentă de la discuții.
Afirmaţii care contrastează puternic cu cele ale secretarului general al NATO, Mark Rutte, care cu puţin timp înainte se arătase convins că eforturile americane în Ucraina vor "restabili în cele din urmă pacea în Europa". Cu o zi înainte, Washingtonul s-a declarat "foarte optimist" cu privire la planul său prezentat în urmă cu două săptămâni.
CITEȘTE ȘI: Putin: Dacă statele UE care ajută Ucraina vor război, Rusia este pregătită chiar acum
"Nu este o situaţie uşoară, credeţi-mă. Ce harababură este"
La rândul său, preşedintele american Donald Trump a repetat marţi că rezolvarea conflictului din Ucraina este o problemă complexă. "Nu este o situaţie uşoară, credeţi-mă. Ce harababură este", a spus el.
Cel mai recent demers al lui Trump de a impulsiona un acord de încetare a focului, printr-un plan care, în versiunea inițială de 28 de puncte apărută în presă, avantaja puternic Moscova, a intensificat presiunea asupra Kievului și a alarmat oficialii europeni.
Printre altele, planul cere Ucrainei să renunțe la teritorii din estul țării care nu sunt încă ocupate de forțele ruse și să accepte oficial că nu va încerca să adere la NATO.
Deși președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris discuțiile ca reprezentând „cel mai dificil moment din istorie” pentru Ucraina, el a transmis că este deschis dialogului.
Rămâne neclar ce solicită Trump Rusiei sau ce este dispusă Moscova să cedeze.
În zilele premergătoare discuțiilor de la Moscova, Putin nu a dat niciun semn că ar renunța la pretenția sa privind o capitulare de facto a Ucrainei, acuzându-l pe Zelenski că este un lider nelegitim cu care nu poate încheia un acord.
De fapt, nici discuțiile anterioare de la Istanbul, nici summitul din august din Alaska dintre Trump și Putin, și nici cele cinci vizite precedente ale lui Witkoff la Moscova nu au dus la o atenuare a poziției Kremlinului sau a retoricii sale agresive.
Într-o declarație pentru POLITICO, politicianul din Duma de Stat Piotr Tolstoi a reiterat aceeași poziție inflexibilă, afirmând că „nu vor fi luate decizii care să submineze securitatea Rusiei. Acest lucru trebuie înțeles foarte clar.”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat sub o intensă presiune politică şi diplomatică, a acuzat Rusia că foloseşte discuţiile actuale pentru a încerca să "slăbească sancţiunile" împotriva Moscovei. În timpul unei vizite în Irlanda, el a cerut încetarea războiului, nu "doar o pauză" între lupte, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Zelenski surprinde lumea! Ce a cerut președintele Ucrainei