DCNews Stiri Mureș: Bărbat bătut de șef, în propria casă, după ce i-a cerut salariul

Mureș: Bărbat bătut de șef, în propria casă, după ce i-a cerut salariul

Foto ilustrativ Pixabay

După ce a muncit mai bine de un an la o stână, un bărbat de 38 de ani din Mureș a fost bătut de șef pentru că a cerut o parte din leafă. 

Bărbatul muncea la stână pentru 1.500 de lei pe lună. S-a înțeles cu șeful său să primească banii când are nevoie de familie. Așa s-a făcut că, în urmă cu câteva săptămâni, bărbatul i-a cerut șefului o parte din bani pentru că soția urmează să nască. 

Șeful însă, un cioban, a refuzat să-i dea bărbatului o parte din bani. Acesta s-a resemnat și a plecat acasă.

La domiciliu însă, șeful a dat năvală peste el și l-a lovit, în fața soției, cu o bâtă. Bărbatul nu a mers la spital sau la poliție de teamă, dar fratele său i-a anunțat pe oamenii legii, potrivit stirileprotv.ro.

În cauză a fost demarată o anchetă. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele