DCNews Stiri Mit spulberat înainte de Crăciun: Cea mai bună carne de porc nu e din România. Țara de pe primul loc, din Europa

Mit spulberat înainte de Crăciun: Cea mai bună carne de porc nu e din România. Țara de pe primul loc, din Europa

Carne de porc, care e cea mai bună/ foto ilustrativ pexels

Care e cea mai bună carne de porc din Europa

Poate ați crede că România vinde cea mai bună carne de porc din Europa. Avem tradiție și nu ne-am îndepărtat prea mult de ea. Dar, totuși, tradiția satului din România, fermele noastre sunt un criteriu de selecție pentru a nominaliza carnea românească în topul cărnii de porc? Așa cum sigur bănuiți, răspunsul este nu, iar în industria alimentară nu este un secret. Nu România ridică trofeul ”cea mai bună carne de porc din Europa”. 

Așa cum Sorin Minea, de la Romalimenta, ne-a dezvăluit, cea mai bună carne de porc din Europa vine din... Spania! Da, ați citit bine, Spania. 

De ce Spania și nu România? 

”Carnea de porc din Spania este pe primul loc în Europa, este cea mai bună carne, mai ales carnea de porc adult” spunea Sorin Minea, în interviul acordat DCNews și DCBusiness. 

Strategie de marketing: țăranul care vinde ”porcul mai bun”, de fapt îl vinde mai scump

Specialistul din instrustria alimentară din România, cu specific din industria cărnii, explica, în interviul acordat DCNews, că ”marea majoritate a celor care vorbesc despre porcul românesc nu sunt fermierii, sunt așa-zișii crescători particulari, care cresc porcul bio, nu știu cum, dar e natural. Când spui că ceva e mai bun, încerci să-l faci mai scump.

Vorbim despre un porc crescut în aceleași situații, cu aceeași alimentație, iar alimentația în fermele industriale este dictată de legislația europeană, și, teoretic, are același gust. Contează și rasa porcului, dar și vârsta

Mai avem o singură rasă românească, la muzeu. De ce porcul din curtea țăranului e mai gustos

Un porc bătrân este mai gustos decât un porc tânăr, are altă calitate a fibrei. Sunt anumite rase mai bune pentru grăsime, mai bune pentru carne”. 

Mai mult, Sorin Minea a subliniat că mai avem o singură rase de porc românească, doar că... la muzeu! 

”Ca să potolim chestia cu rasele românești, există o singură rasă care cred că la muzeu o mai găsim, Stocli. În rest sunt rase ca-n toată lumea. Unii sunt făcuți să crească repede, să dea carne multă, care nu e așa bună, alții sunt făcuți să crească mai lent și să dea o carne bună”  spune Sorin Minea.

De asemenea, specialistul din industria alimentară a mai punctat că un porc crescut în curte se sacrifică la 8 luni - 1 an, ceea ce înseamnă că are o carne mai bună decât unul crescut industrial, care este tăiat la 5 luni peste tot. 

Amintim că recent Sorin Minea s-a retras din conducerea Romalimenta, în locul său venind Aurel Popescu. Totuși, rămâne, onorific, alături de federație. 

Carnea de porc din Spania - și mult mai scumpă

Dacă românul de rând se înghesuie să cumpere carne de porc ieftină, la ofertă, din marile lanțuri de magazine, carnea de porc din Spania vedem că nu este, nici pe departe, atât de accesibilă. De exemplu, ceafa de porc iberico, din Spania, congelată, costă nu mai puțin de 160 de lei pe kilogram, conform unui site de livrări la domiciliu. 

Porcul iberico, una dintre cele mai vechi rase din lume

Prețurile variază, putând ajunge și la 235 de lei/kg, cum este cazul presa iberico.

Porcul Iberico, conform sursei anterior citate, rasă originară din Peninsula Iberică, din vestul Spaniei, este una dintre cele mai vechi din lume, fiind cunoscută și sub denumirea de porc negru spaniol. 

Spania crește anual în jur de trei milioane de porci ibérico. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele