”Am citit în ultima vreme multe comentarii referitoare la momentele de sensibilitate ale lui Marian și la dorul lui imens de copii. Mesajul multora este același: „De ce se plânge? Știa unde se duce, știa că va fi greu.”
Ca soție și mamă, simt nevoia să răspund acestui argument care mi se pare, sincer, de o superficialitate dureroasă.
Da, Marian știa unde se duce. A studiat formatul, a acceptat provocarea. Dar există o diferență colosală între a accepta rațional o distanță și a o trăi cu stomacul gol, fără somn și sub o presiune psihică imensă.
Să crezi că poți „anticipa” dorul de casă e ca și cum ai crede că, dacă citești despre frig, nu o să mai tremuri când ajungi la Polul Nord.
În viziunea unora, un „supraviețuitor” ar trebui să fie un bloc de piatră. Eu cred contrariul. Cel mai mare curaj la Survivor nu e să ascunzi ceea ce simți ca să pari „dur”, ci să ai tăria să fii vulnerabil în fața unei țări întregi. Vulnerabilitatea nu e slăbiciune.
”Lumea îi reproșează că plânge, eu îi mulțumesc”
Faptul că plânge de dorul copiilor nu îl face mai puțin luptător, ci îl face un tată extraordinar. Acele lacrimi sunt, de fapt, combustibilul lui.
Lumea îi reproșează că „se plânge”. Eu îi mulțumesc că le arată copiilor noștri că e în regulă să îți fie dor, că e uman să suferi după cei dragi și că dragostea pentru familie este singura ancoră reală atunci când totul în jurul tău se prăbușește.
Survivor nu e doar despre trasee și imunitate, e despre cât de mult din tine rămâne întreg atunci când ești privat de tot. Iar Marian a ales să rămână om.
Sunt mândră de el tocmai pentru că nu și-a lăsat inima la aeroport.
Te așteptăm acasă, dar doar după ce vei arăta tuturor că dorul nu te doboară, ci te ridică!” a scris soția lui Marian Godină pe pagina de Facebook a polițistului.