DCNews Politica Ludovic Orban spune ce vrea să discute cu Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu

Ludovic Orban spune ce vrea să discute cu Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu

Premierul Ludovic Orban a spus, luni seara, într-o intervenţie la România TV, de ce i-a chemat pe cei doi la discuţii şi care vor fi temele abordate. 

"Am o discuţie cu liderii politici, cu grupurile parlamentare, cu parlamentari, pentru a testa soliditatea sprijinului parlamentar mai ales pentru proiecte legislative care sunt iniţiate de Guvern sau pentru puncte de vedere ale Guvernului privitor la iniţiative legislative ale parlamentarilor. E una dintre discuţii. În mod evident voi avea discuţii cu toţi actorii politici pe care am putea să ne bizuim pentru a consolida sprijinul în Parlament al Guvernului", a declarat Ludovic Orban în direct la România TV.

Întrebat dacă cumva cei doi se vor regăsi, într-un fel sau altul, în cabinetul său, Orban a declarat: "Guvernul a fost învestit în 4 noiembrie. Sunt speculaţii. Discutăm strict de posibilitatea obţinerii sprijinului parlamentar pentru proiectele guvernamentale"

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele