DCNews Politica Liderii USL ameninţă cu redeschiderea dosarelor lui Gheorghe Flutur

Liderii USL ameninţă cu redeschiderea dosarelor lui Gheorghe Flutur

dosar flutur

Liderii Uniunii Social Liberale ameninţă cu redeschiderea dosarelor penale în care a fost cercetat prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Gheorghe Flutur.

Co-preşedintele USL, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat la Suceava, că dosarul lui Flutur poate fi redeschis la fel cum a fost redeschis în cazul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, informează Agerpres.

'Dacă ei ne spun ce o să se întâmple când vor câştiga alegerile, să le spunem şi noi ce se va întâmpla când vom câştiga noi. Să le spunem şi noi că, dacă a fost închis dosarul lui Flutur o dată, cred că se poate redeschide dosarul, aşa cum s-a întâmplat cu Vântu, pentru că nu se poate ca oameni care fac abuzuri, care manevrează banii publici ca pe banii lor de buzunar sau ca pe banii partidului să-şi facă de cap', a afirmat Antonescu.

La rândul său, celălalt co-preşedinte al USL, liderul Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, şi-a manifestat regretul pentru închiderea dosarului Flutur pe timpul guvernării PSD.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele