DCNews Stiri Legătura neștiută dintre fumat și avioanele prăbușite. Cifre care șochează

Legătura neștiută dintre fumat și avioanele prăbușite. Cifre care șochează

'Am locuit mult timp la Viena şi am călătorit foarte des cu avionul, săptămânal o bună perioadă. Mi-a fost foarte teamă de mersul cu avionul, mi-a fost teamă că s-ar putea întâmpla ceva. Anual, în România mor 42.000 de oameni din cauza fumatului, asta înseamnă cam 200 de avioane prăbuşite', a declarat ministrul Sănătăţii.

El a vorbit şi despre experienţa sa personală privind fumatul.

'Mă bucur să am ambii părinţi încă în viaţă. Ambii mei părinţi fumează de la 20 de ani. Mama este învăţătoare, tatăl a fost sportiv de perfomanţă, a fost înotător de performanţă. Tatăl meu a făcut primul infarct înainte de vârsta de 40 de ani şi a suferit un dublu by-pass acum mai puţin de şase luni. Încă este în perioada de recuperare şi mă bucur să îl avem aşa cum a fost înainte', a mărturisit Vlad Voiculescu.

[citeste si]

'Capacitatea lui pulmonară este undeva la 50%. Capacitatea pulmonară a mamei mele este, de asemenea, sub 50%. Repet, au început să fumeze la 20 de ani', a adăugat ministrul. Vlad Voiculescu a amintit că 'în România principalele cauze de deces sunt bolile cardiovasculare, tumorile maligne şi complicaţiile respiratorii'.

'Efectele fumatului nu se văd imediat, ci după 15 - 20 de ani câteodată, de aceea, pe lângă încurajarea opritului de fumat, este extrem de importantă prevenirea debutului, mai pe româneşte: ar fi bine ca tinerii să nu se apuce de fumat', a afirmat ministrul. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele