Marius Calotă, presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu lansează acuzații grave. El susține că toate controversele create după moartea fostului ministru al Justiției ar fi avut ca scop anularea testamentului din care lui îi revine o mare parte din avere.
Tot el susține că rudele Rodicăi Stănoiu nu s-au interesat de ea în ultimii ani și că au apărut abia acum, la împărțirea proprietatăților și a banilor. Totul în timp ce apropiații Rodicăi Stănoiu spun cu totul altceva: că el este cel care a făcut tot posibilul ca să profite de banii fostei ministre a Justiției, existând suspiciuni inclusiv asupra modului în care a murit Rodica Stănoiu, dar și a modului în care a fost redactat testamentul.
Întrebat dacă el crede că va fi contestat acest testament, Marius Calotă spus: "Asta este o chestiune evidentă pentru că gândiți-vă, toată mascarada care s-a creat are ca obiect vătămarea testamentului. Tot circul ăsta, fraudulos aș putea să-i spun, asta are la bază - anularea testamentului. Încearcă din răsputeri să-l anuleze".
Rodica Stănoiu, "ca o mamă" pentru tânărul de 33 de ani?
Marius Calotă a negat că ar fi fost iubitul sau soțul Rodicăi Stănoiu și a afirmat că fostul ministru al Justiției i-a fost "ca o mamă".
"Am fost ca o familie, în sensul propriu al cuvântului. Doamna Rodica Stănoiu și familia mea, asta însemnând părinții mei, bunicii mei, am fost o familie. A fost un om foarte fericit alături de noi, un om care a trecut prin viață cu demnitate, a creat niște generații și din păcate astăzi unii vor să-i facă rău, i-au distrus imaginea", a mai spus acesta.
Ce avere are Rodica Stănoiu
Rodica Stănoiu avea o avere considerabilă. Ea ar fi încasat, în ultimii ani, două pensii, una specială și una de fost senator, care însumau aproximativ 35.000 de lei lunar.
În presă s-a tot vorbit și despre mai multe proprietăți de valoare pe care aceasta le-ar fi deținut. Este vorba despre o vilă spațioasă în Pipera, una în Mamaia Sat, precum și o casă moștenită în centrul Capitalei, pe care ar fi înstrăinat-o la începutul anilor 2000. În plus, ea ar fi deținut mai multe titluri de stat, dar și obiecte de valoare, inclusiv opere de artă.
Rodica Stănoiu a fost căsătorită cu magistratul Șerban Viorel Stănoiu, fost judecător la Curtea Constituțională a României. În 2006, presa scria că veniturile cumulate ale celor doi depășeau 2,4 miliarde de lei vechi, echivalentul a peste 60.000 de euro la cursul de atunci.
Cât din averea Rodicăi Stănoiu ar urma să primească Marius Calotă
Potrivit surselor din presă, Calotă ar urma să primească partea cea mai mare a averii Rodicăi Stănoiu: vila din Pipera, casa de pe litoral, doua mașini (pe care le-ar conduce în prezent), 5% din banii din conturi și locul de veci din cimitir, cu condiția să aibă grijă de el.
Celorlalți moștenitori legatari le revin doar cote-părți din depozitele bancare, fonduri de investiții și titluri de stat pe care Rodica Stănoiu le avea la două bănci.
Cum s-a cunoscut Rodica Stănoiu cu Marius Calotă
Marius Calotă, un tânăr jurist în vârstă de 33 de ani, s-a apropiat de Rodica Stănoiu în timpul pandemiei, după ce fostul ei soţ murise în 2017. El a apărut la braţul fostei ministre a Justiției la mai multe evenimente publice, ultima oară la funeraliile preşedintelui Ion Iliescu.
Cât despre cum s-au cunoscut cei doi, se pare că totul a pornit de la o bancă din parc. Apropiați Rodicăi Stănoiu au susținut că Marius Calotă ar fi analizat programul ei, obiceiurile și locurile în care își petrecea timpul liber, iar una dintre plăcerile de la care fosta ministră a Justiției nu se abătea erau plimbările în parc. Acolo și-a făcut apariția, la un moment dat, absolut „întâmplător”, tânărul cu 50 de ani mai tânăr.