Grupurile parlamentare ale noii forţe de pe scena politică italiană urmează să fie create săptămâna aceasta, a precizat Renzi într-un interviu publicat marţi în cotidianul La Repubblica.
"Va fi bine pentru toată lumea", a menţionat fostul premier, potrivit căruia această schimbare îi va permite guvernului "să-şi extindă probabil sprijinul parlamentar".
În prezent, Renzi, care a condus un executiv de centru-stânga în perioada 2014-2016, este membru al Senatului italian din partea PD.
Renzi a avut un rol esenţial luna aceasta în crearea noii coaliţii guvernamentale de la Roma, după ce Liga, de extremă dreapta, a renunţat la alianţa cu Mişcarea antisistem 5 Stele (M5S), în speranţa declanşării de alegeri anticipate. La 3 septembrie, membrii M5S au aprobat, într-un vot online, formarea unei noi coaliţii de guvernare împreună cu PD, rezultat care a deschis calea pentru instalarea unui nou executiv şi l-a trimis pe liderul de extremă dreaptă Matteo Salvini în opoziţie, evitând organizarea de alegeri anticipate pe care Salvini spera să le câştige.