DCNews Stiri Israelul negociază luni cu Hamas, în Egipt

Israelul negociază luni cu Hamas, în Egipt

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Negociatorii israelieni vor pleca în Egipt în cursul serii pentru discuţii luni cu Hamas cu privire la 'eliberarea ostaticilor' israelieni, a declarat duminică o purtătoare de cuvânt a cabinetului premierului Benjamin Netanyahu, transmite AFP.

'Echipa va pleca în această seară având ca program începerea negocierilor mâine', a indicat Shosh Badrosian, într-un briefing de presă privind evoluţiile din Fâşia Gaza.

Ea a precizat că va fi vorba despre 'negocieri tehnice'.

Hamas şi-a declarat duminică voinţa de a ajunge la un acord pentru încetarea războiului în Gaza şi de a proceda la un schimb 'imediat' de ostatici şi de prizonieri cu Israelul, înaintea negocierilor indirecte în Egipt.

Discuţiile se sprijină pe planul preşedintelui american Donald Trump, care i-a trimis în Egipt pe emisarul său Steve Witkoff şi pe ginerele său Jared Kushner.

Sâmbătă, Trump a avertizat Hamas că nu va 'tolera nicio întârziere' în aplicarea planului său, ce prevede o încetare a focului, eliberarea în 72 de ore a ostaticilor, retragerea în etape a armatei israeliene din Gaza şi dezarmarea mişcării islamiste.

Potrivit unui responsabil al Hamas, discuţiile vor avea loc la Sharm el-Sheikh, unde negociatorii mişcării palestiniene vor sosi duminică de la Doha.

Hamas le-a subliniat mediatorilor 'necesitatea ca Israelul să suspende orice operaţiune militară în toată Fâşia Gaza, să înceteze orice activităţi aeriene, de recunoaştere şi survolurile de drone, şi să se retragă din interiorul oraşului Gaza'. În acelaşi timp, 'Hamas şi facţiunile rezistenţei vor pune capăt operaţiunilor lor militare'.

În cazul unui acord, bombardamentele israeliene vor trebui 'să înceteze', a declarat secretarul de stat al SUA, Marco Rubio.

Vineri, Hamas s-a declarat pregătit să elibereze toţi ostaticii în cadrul planului Trump, anunţat pe 29 septembrie, şi pentru negocieri imediate vizând punerea la punct a detaliilor.

Deşi Trump a chemat Israelul să înceteze 'imediat' bombardamentele în Gaza, armata israeliană şi-a continuat loviturile, care au făcut sâmbătă aproape 60 de morţi, potrivit Apărării civile locale, scrie Agerpres.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele