Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost deplasate o autospecială de cercetare CBRN (pentru contaminare chimică, biologică, radiologică sau nucleară), două autospeciale cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi 36 de pompieri.
"În imobilul cuprins de flăcări se află produse uşor inflamabile (diluanţi), astfel că a fost anunţat şi echipajul CBRN, care se deplasează în zonă cu trei subofiţeri. Incendiul se manifestă la partea superioară a unei hale de producţie produse publicitare. Suprafaţa nivelului este de circa 100 de metri pătraţi", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Acesta a menţionat că nu au fost raportate victime, cei 13 angajaţi care se aflau în interiorul halei în momentul izbucnirii focului ieşind în curtea exterioară până să ajungă echipele de intervenţie.