Două persoane au murit, iar alte nouă au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unor incendii de vegetație care au izbucnit pe insula grecească Salamina.
Doi oameni au murit şi nouă au necesitat îngrijiri medicale în urma unor incendii pe insula grecească Salamina (Salamis), în apropiere de Atena, transmite duminică AFP. Autorităţile au emis un ordin de evacuare care vizează sute de turişti şi localnici de pe insula cu circa 37.000 de locuitori, când evacuarea începuse deja.
Pompierii au informat că morţii au fost găsiţi aproape de plaja din Peristeria, în sudul insulei, unde unul din incendii continuă. Celălalt incendiu s-a declanşat aproape simultan la Selinia, o altă zonă renumită pentru plaje, în est. Flăcările afectează o pădure de pini, vegetaţie mai mică, precum şi zone rezidenţiale.
Au fost mobilizaţi circa 200 de pompieri cu 50 de camioane, şase avioane şi şapte elicoptere. Ajutaţi şi de voluntari, ei încearcă să împiedice extinderea celor două zone afectate înainte ca acestea să se unească. Au fost chemate de urgenţă şi întăriri de pe continent, iar garda de coastă a trimis şapte nave de patrulare, fiind disponibile şi câteva vase private, inclusiv feriboturi.
Citiţi şi: Incendiu puternic pe o insulă din Grecia: Zeci de pompieri luptă cu flăcările
Circa 90 de oameni au fost deja evacuaţi pe mare. Salamina, situată foarte aproape de capitala Greciei, la vest, este o destinaţie de vacanţă populară pentru atenieni.
De la sfârşitul lui iulie, în Grecia au avut loc mai multe incendii, după ce scăpase în mare măsură de valul de caniculă care a afectat o mare parte din Europa la începutul verii; cel mai recent, pompierii au reuşit să stingă aproape complet unul pe insula Skiros din Marea Egee. Vântul neobişnuit de puternic contribuie la extinderea rapidă a focurilor.