Preşedintele comitetului parlamentar pentru informaţii şi securitate, deputatul independent Dominic Grieve, a cerut executivului să publice documentul înaintea dizolvării miercuri a parlamentului pentru organizarea alegerilor anticipate din 12 decembrie.
Însă purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson a declarat că raportul nu poate fi deocamdată publicat pentru că nu a primit avizul responsabililor pentru securitate din cadrul executivului. Există proceduri care trebuie respectate înaintea publicării unui document de acest fel. Comitetul cunoaşte bine aceste proceduri, a indicat purtătorul de cuvânt.
Potrivit cotidianului The Guardian, raportul de 50 pagini analizează acuzaţiile conform cărora Rusia s-ar fi amestecat în campania electorală din 2016 premergătoare referendumului privind Brexitul.
Versiunea finală a analizei, la care s-a lucrat timp de un an şi jumătate în cadrul respectivului comitet parlamentar, a fost trimisă guvernului pe 17 octombrie.
Dominic Grieve, care în septembrie a fost exclus de Boris Johnson din grupul parlamentar conservator pentru că s-a împotrivit unui Brexit fără acord, consideră surprinzătoare decizia guvernului de a amâna publicarea raportului. Protocoalele sunt suficient de clare. Dacă premierul are un motiv întemeiat să evite publicarea, atunci trebuie să-l explice comitetului şi să o facă în cele zece zile ulterioare primirii documentului, afirmă Grieve.