DCNews Stiri Grecia: Fostul ministru de finanţe anti-austeritate Yanis Varoufakis este unul dintre cei mai bogaţi politicieni

Grecia: Fostul ministru de finanţe anti-austeritate Yanis Varoufakis este unul dintre cei mai bogaţi politicieni

Potrivit datelor furnizate de parlamentul grec, Varoufakis a câştigat între 2015 şi 2017 peste 970.000 de euro, dintre care peste 450.000 în 2017.

Fostul ministru deţine de asemenea, între altele, două maşini, trei motociclete şi o ambarcaţiune.

Comparativ, fostul ministru de stânga Alexis Tsipras a declarat mai puţin de 172.000 de euro în aceeaşi perioadă, iar succesorul său Kyriakos Mitsotakis circa 216.000 euro.

În 2017, Yanis Varoufakis a publicat "Conversaţii între adulţi", un volum despre negocierile lipsite de succes pe care le-a purtat în 2015 ca ministru de finanţe cu creditorii Greciei în speranţa relaxării politicii de austeritate. Cartea a stat la baza unui film al realizatorului franco-grec Costa-Gavras.

Varoufakis a demisionat când Tsipras a cedat în faţa creditorilor, acceptând un al treilea împrumut internaţional în schimbul a noi măsuri de austeritate.

Fostul ministru a revenit în parlamentul de la Atena după legislativele din iulie a.c., ca lider al partidului anti-austeritate MeRA25, după ce încercarea sa de a obţine un loc de europarlamentar s-a soldat cu un eşec.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele