Universitarul conservator în vârstă de 61 de ani a candidat ca independent, dar a fost susţinut de partidul islamist Ennahdha, care a devenit cea mai puternică forţă din parlament după alegerile legislative ce au avut loc la începutul acestei luni. Saied l-a învins la o diferenţă covârşitoare pe mogulul media Nabil Karoui, care a obţinut 27,29% în al doilea tur al alegerilor care a avut loc duminică. Rezultatele preliminare oficiale sunt asemănătoare cu un exit-poll făcut public duminică noapte.
'Comisia declară victoria candidatului Kais Saied la alegerile prezidenţiale din 2019 după ce a obţinut majoritatea voturilor', a declarat şeful Comisiei Electorale, Nabil Baffoun, într-o conferinţă de presă. Saied va fi al doilea preşedinte ales democratic al Tunisiei, venind după Beji Caid Essebsi, care a murit în iulie, cu cinci luni înainte de sfârşitul mandatului său.
A trecut mai puţin de un deceniu de când Tunisia, unde a început Primăvara Arabă din 2010-211, şi-a răsturnat guvernul autocrat aflat de mult timp la putere, în favoarea organizării de alegeri democratice. Moartea lui Essebsi a devansat alegerile, programate iniţial pentru noiembrie. Aproximativ 3,8 milioane dintre cei şapte milioane de alegători au votat la acest scrutin, potrivit lui Baffoun, informează Agerpres.