DCNews Stiri Florin Belu, finul lui Nuţu Cămătaru, reţinut sub acuzaţia de viol

Florin Belu, finul lui Nuţu Cămătaru, reţinut sub acuzaţia de viol

Sursa: Pexels

În luna februarie, o tânără a reclamat faptul că un bărbat din București, pe care l-a cunoscut în mediul online, i-a propus realizarea unei reclame, pentru o companie imobiliară. Tânăra a acceptat, iar la începutul lunii februarie a venit în București pentru realizarea materialului publicitar.

”Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul de 46 de ani ar fi condus-o pe tânără la apartamentul, pe care l-ar fi prezentat ca model pentru reclamă, iar ulterior, prin violență, ar fi agresat-o sexual”, se arată în comunicatul autorităților, citat de Comisarul.ro. 

Bărbatul a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiuni de viol şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare pentru 30 de zile. 

Florin Belu, patron de bar în Bucureşti

Florin Belu este patronul unui bar din zona Căii Victoriei, dar este şi finul lui Nuţu Cămătaru, care l-a cununat în 2012. 

Dar Nuţu Cămătaru n-a avut mână bună la căsătoria care s-a petrecut cu mare fast la Diamond, în Tineretului. După doar două luni de fericire în familie, Mihaela a fugit literalmente din căminul conjugal, lăsându-l pe Ureche singur cu afacerile. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele