România a câștigat definitiv procesul în care i se cerea despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari privind proiectul de la Roșia Montană.
Anunțul a fost făcut de premierul Luca Niculescu, care a transmis că „România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în care compania reclamantă solicitase despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari”.
„Este o victorie importantă pentru România, care arată că statul român are capacitatea să își apere interesele, resursele naționale și banii publici, respectând în același timp angajamentele față de investitorii de bună-credință”, mai arată premierul.
„Este o veste bună pentru protejarea mediului și a patrimoniului cultural de la Roșia Montană, un loc cu o istorie aparte, inclus în patrimoniul mondial UNESCO”, continuă Luca Niculescu care a felicitat și mulțumit avocaților.
„Vreau să felicit și să le mulțumesc avocaților din echipele Leaua Damcali Deaconu Păunescu și LALIVE, precum și echipei Ministerului Finanțelor și tuturor celor din instituțiile statului care au contribuit la acest rezultat.
În acești 11 ani s-au schimbat guverne, miniștri și conduceri de instituții. Dar munca acestor profesioniști a continuat, cu seriozitate, răbdare și perseverență.
Este un exemplu despre cât de mult contează competența, continuitatea și responsabilitatea în apărarea intereselor României.
Felicitări tuturor și mulțumesc pentru munca voastră!”, a încheiat premierul României.
Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de "proiectul minier aurifer de la Roşia Montană", se ridica la aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit unui răspuns transmis în 2024 de Guvern, la solicitarea Agerpres, în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor.
Dosarul în acest caz a fost înregistrat pe rolul Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) cu nr.ARB/15/31, în iulie 2015, iar în septembrie 2023 tribunalul care a judecat speţa a declarat procedura închisă în conformitate cu Regula de arbitraj ICSID 38 (1).
"Acţiunea arbitrală internaţională a fost iniţiată în anul 2015 împotriva României de către doi investitori străini, respectiv Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), şi a fost întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995). Aceasta a primit numărul ARB/15/31. Pe această cale, reclamanţii au solicitat tribunalului arbitral internaţional să constate că România a încălcat tratamentul just şi echitabil şi deplina protecţie şi securitate a investiţiei Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), drepturi protejate de cele două acorduri internaţionale de protecţie a investiţiilor. Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate a fost, la nivelul anului 2024, de aproximativ 6,7 miliarde USD", se menţiona în răspunsul Guvernului.