Danone anunță că retrage din magazine mai multe formule pentru sugari. Românii care le-au achiziționat sunt rugați să le returneze direct în magazinele de unde le-au cumpărat.
"La Danone, sănătatea consumatorilor este prioritatea noastră principală. Ca urmare a exercițiului de verificare a trasabilității și aplicând noile niveluri cuprinse în noile recomandări EFSA, am decis, ca măsură de precauție, să retragem și să rechemăm următoarele loturi specifice de formulă pentru sugari de pe piața din România, identificate ca fiind cele care ar putea depăși nivelurile admise recomandate.
Imagine cu formulele de lapte retrase din magazine. Foto: Danone/ANSVSA
Motivul pentru care Danone a retras din magazine formulele pentru sugari
Controalele noastre de calitate și datele de eliberare au confirmat că nu s-au constatat nereguli sau abateri în legătură cu Bacillus Cereus și confirmă că toate produsele sunt sigure și conforme cu reglementările UE.
După cum se menționează în orientările științifice ale EFSA, cereulida poate fi produsă de microorganismul Bacillus Cereus în cazul nerespectării bunelor practici de fabricație (GMP). Subliniem că nu s-a identificat nicio astfel de nerespectare în cadrul operațiunilor noastre și că toate produsele noastre continuă să îndeplinească standarde stricte de siguranță și calitate.
Persoanele care au achiziționat produse din loturile vizate sunt rugate să le returneze direct la magazinele de unde le-au achiziționat pentru a primi contravaloarea acestora sau pot suna gratuit la linia consumatorului 0800672888, de luni până joi în intervalul 09:00-17:30 și vineri în intervalul 09:00-14:00 sau să ne contacteze la adresa de e-mail: expert@aptanutricia.ro. Ne cerem scuze pentru orice neplăcere cauzată!", a transmis Danone, potrivit unui comunicat publicat de ANSVSA.