DCNews Stiri Cursa pentru Primăria Capitalei. Chirieac, analiza momentului despre favoriți, mize și gestul care ar "supăra de tot PSD-ul"

Cursa pentru Primăria Capitalei. Chirieac, analiza momentului despre favoriți, mize și gestul care ar "supăra de tot PSD-ul"

foto ilustrativ Pexels

După săptămâni de incertitudini și amânări, coaliția de guvernare a decis, în sfârșit, ca alegerile pentru Primăria Capitalei să se desfășoare pe 7 decembrie 2025. În ciuda speculațiilor privind un candidat unic al alianței PSD-PNL-USR, partidele vor merge cu propriile propuneri, decizie care confirmă conflictele interne, adesea ascunse privirii publice, și mizele reale din jocul politic.

Unele voci susțin că strategia urmărește plasarea unei persoane-cheie în fruntea administrației bucureștene, un pas care ar putea funcționa ca „trambulină” către Cotroceni, așa cum s-a întâmplat în cazul ultimilor trei președinți ai României: Klaus Iohannis, fost primar la Sibiu, și Traian Băsescu și Nicușor Dan, ambii foști primari ai Capitalei. Alții vorbesc despre interesul pentru controlul celui mai mare buget al unei administrații locale, cu implicații economice și politice semnificative.

Cursa electorală se anunță acerbă, iar sondajele recente conturează un soi de clasament al favoriților. Analistul Bogdan Chirieac a comentat subiectul, într-o intervenție la România TV, explicând mizele, preferințele electoratului bucureștean și posibilele greșeli care ar putea destabiliza coaliția în această nouă competiție pentru Primăria Capitalei.

Bogdan Chirieac: Eu nu cred că asta este miza reală, cea a "trambulinei" primăriei către Cotroceni

“Klaus Iohannis a fost și el primar la Sibiu și după aceea l-am ales președinte de două ori. Eu nu cred că asta este miza reală, cea a ‘trambulinei’ primăriei către Cotroceni. Nici bugetul nu e miza. Bugetul acela oricum nu e al tău. Ai în spate Consiliul, nu-i poți cheltui cum vrei tu, și, până la urmă, e și vorba de imaginea care rămâne după tine.

Miza poate să fie greu de văzut sau chiar cu mai multe aspecte. Acum, bucureștenii sunt și o specie aparte. Hai să zicem că pe sectoarele 3 și 4 le-am înțeles. Au super-primari și au de ce să voteze. Dar restul? Restul orașului l-a votat și revotat pe domnul Nicușor Dan, nefăcând nimic. L-au votat pe sloganul ‘n-a făcut, dar n-a furat’. Vedeți că și propaganda asta are rezultatele ei, din punctul acesta de vedere. Eu cred cu sinceritate că un primar care ar face ceva în București, care ar transforma acest oraș, mai degrabă balcanic, cu o putere de cumpărare și nivel de trai, conform ultimelor statistici, mai mari decât Roma și Madrid, într-un veritabil oraș occidental, există.

Eu am văzut ultimul sondaj, cel de la CURS, reputat, de altfel: Daniel Băluță cu 25% (PSD), Cătălin Drulă (USR) și Ciprian Ciucu (PNL), fiecare cu 18%, Anca Alexandrescu 10%, Cristian Popescu Piedone (PNRR) undeva pe la 8%, candidatul AUR (Mihai Enache) - 5%. Cred că e prematur să spunem. Nu știu dacă va candida domnul Băluță sau domnul Negoiță. În opinia mea, domnul Negoiță ar avea șanse chiar mai mari ca procent la Primăria Bucureștiului. În același timp, nu știu dacă va candida și domnul Ciucu, deși coaliția și-a luat un angajament în acest sens. PNL-ul ar putea, nu zic că o va face, să meargă împreună cu USR pentru primărie. Cred că abia atunci ar risca să supere de tot PSD-ul”, a explicat Bogdan Chirieac.

Știri similare din categoria Alegeri locale București 2025 Vezi toate articolele