Nimic nu garantează că zona geografică în care se află România va fi ferită în perioada următoare de efectele schimbărilor climatice, potrivit Roxanei Bojariu, climatolog ANM.
Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a pledat, într-un dialog cu jurnalistul Val Vâlcu, pentru o dezvoltare a localităților în armonie cu natura, care să protejeze mai bine așezările de efectele schimbărilor climatice.
Ce ne așteaptă pe noi, aflați mult mai la sud? Să recofigurăm localitățile, cu mai mult spațiu verde, luciu apă...reia ideea de la prima întrebare
„De câțiva ani, în Marea Britanie și țările nordice, verile sunt tot mai calde. Chiar glumeau englezii și spuneau că nu mai e nevoie să meargă în Grecia sau Spania. Ce ne așteaptă pe noi, aflați mult mai la sud decât britanicii sau olandezii?“, a întrebat Val Vâlcu.
„Și noi vom resimți veri din ce în ce mai calde, cu astfel de valuri de căldură, care acum s-au poziționat pe vestul și centrul Europei, noi scăpând relativ ușor. Nimic nu exclude ca următoarele cupole de căldură să fie centrate deasupra zonei în care se află și România. Gândiți-vă ce ar însemna pentru noi o săptămână cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius ziua și cu temperaturi mult peste 20 de grade noaptea.
Nu suntem feriți și pe lângă acest semnal al încălzirii globale, avem și o variabilitate internă. Noi simțim efectul cumulat al variabilității climatice interne, care a existat, există și va exista independent de acțiunea omului. Noi simțim cum, pe această tendință, avem fluctuații din ce în ce mai intense.
Și noi putem să fim la un moment dat în centrul unei astfel de cupole de căldură și de aceea trebuie să luăm măsuri. Există măsuri pe termen scurt, cum sunt sistemele de avertizare, care ne pot aduce multe informații utile, dar pe termen mediu și lung trebuie să gândim altfel dezvoltarea localităților noastre, să aducem mai mulți arbori, luciu de apă și tot ce ar putea să limiteze efectul stresului termic.
La fel și felul în care ne construim casele și materialele pe care le folosim pentru acoperișuri. Toate aceste lucruri contează și folosind știința și tehnologia, cred că putem să facem față schimbărilor climatice, cu o calitate a vieții mai bună, dar și cu dezvoltare economică. Totul ține de pregătirea și gestionarea inteligentă a tuturor acestor situații limită“, a spus, la DC News, Roxana Bojariu, climatolog ANM.