DCNews Stiri Coreea de Sud, China și Japonia reiau negocierile economice după 5 ani – Răspuns la tarifele impuse de Trump

Coreea de Sud, China și Japonia reiau negocierile economice după 5 ani – Răspuns la tarifele impuse de Trump

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Coreea de Sud, China și Japonia au organizat duminică prima lor reuniune economică după cinci ani, încercând să faciliteze comerțul regional, în timp ce cele trei puteri exportatoare din Asia se pregătesc pentru noile tarife impuse de președintele american Donald Trump.

Miniștrii Comerțului din cele trei țări au convenit să „coopereze îndeaproape” pentru a avansa discuțiile privind un acord de liber schimb între Coreea de Sud, Japonia și China, cu scopul de a promova „comerțul regional și global”, potrivit declarației comune emise după întâlnire.

„Este necesar să consolidăm implementarea Parteneriatului Economic Regional Cuprinzător (RCEP), la care participă toate cele trei țări, și să creăm un cadru pentru extinderea cooperării comerciale prin negocierile pentru un acord de liber schimb între Coreea de Sud, China și Japonia”, a declarat ministrul sud-coreean al Comerțului, Ahn Duk-geun.

Întâlnirea miniștrilor a avut loc înaintea anunțului așteptat miercuri din partea lui Trump privind noi tarife, în ceea ce el numește „Ziua eliberării”, un demers care ar putea afecta parteneriatele comerciale ale Washingtonului.

 

SUA: Inflaţia a rămas la un nivel ridicat în februarie pe fondul revenirii cheltuielilor consumatorilor

 

Un indicator al inflaţiei urmărit cu atenţie de Rezerva Federală americană a rămas la un nivel ridicat luna trecută, şi asta înainte ca impactul tarifelor vamale suplimentare să înceapă să se resimtă, în condiţiile în care cheltuielile consumatorilor americani şi-au revenit în februarie iar veniturile au crescut şi ele, transmite AFP.

Departamentul Comerţului a informat vineri că indicele PCE (personal consumption expenditures) a înregistrat o creştere de 2,5% în ritm anual în luna februarie, un nivel similar cu cel înregistrat în luna ianuarie. De asemenea, inflaţia de bază, care exclude produsele volatile precum alimentele şi energia, a înregistrat o creştere de 2,8% în luna februarie a acestui an comparativ cu luna februarie a anului trecut, o uşoară accelerare faţă de avansul de 2,7% înregistrat în luna ianuarie.

Luna trecută au intrat în vigoare doar o mică parte din tarifele vamale pe care preşedintele Donald Trump le-a anunţat. Economiştii se aşteaptă ca aceste majorări de taxe la bunurile importate să provoace o creştere a inflaţiei.

Joi, preşedinta Rezervei Federale din Boston, Susan Collins, a estimat că preţuri mai mari par "inevitabile", cel puţin "pe termen scurt".

De la o lună la alta, preţurile au crescut cu 0,3% în februarie, o creştere similară comparativ cu cea înregistrată în luna ianuarie, în timp ce inflaţia de bază a crescut cu 0,4%, cea mai mare creştere din ultimele 12 luni.

Datele publicate vineri mai arată că, după scăderea din luna ianuarie, datorată în parte şi condiţiilor meteo, cheltuielile de consum, care sunt responsabile pentru două treimi din activitatea economică a SUA, au crescut cu 0,4% luna trecută. De asemenea, veniturile gospodăriilor americane au crescut mai rapid decât se aşteptau analiştii, cu un avans de 0,8% în februarie comparativ cu luna ianuarie.

 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele