Tragedie în judeţul Galaţi.
Astăzi, 25 iulie 2026, ora 14:12, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au fost sesizaţi, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier în satul Ionăşeşti, comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi.
Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit că un bărbat de 32 de ani, din aceeaşi localitate, după ce a pus în mişcare un autoturism parcat în faţa unui imobil şi a efectuat un viraj la stânga, a surprins şi accidentat cu roata stânga-faţă un copil de 1 an şi 2 luni, care ar fi ieşit din curtea imobilului şi ar fi traversat prin faţa vehiculului, transmite IPJ Galaţi.
La faţa locului a intervenit un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare timp de peste o oră. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, a fost declarat decesul minorului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.