Reprezentanţii instituţiei au anunţat că programul este dedicat zilei de 14 noiembrie, când se împlinesc 147 de ani de la revenirea Dobrogei între graniţele statale ale României, în 1878, după Războiul de Independenţă.
Publicul va putea vizita gratuit muzeul vineri, de Ziua Dobrogei, între orele 9:00 şi 17:00, ultima intrare fiind permisă la 16:30.
Ateliere pentru elevi şi activităţi interactive
Începând de joi, 13 noiembrie, se vor organiza ateliere de pedagogie muzeală şi activităţi tematice la care vor participa elevi din mai multe instituţii de învăţământ constănţene.
Printre acestea se numără:
„Multiculturalitate dobrogeană”, activitate realizată de elevii Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, joi, de la ora 14:00;
Ateliere de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Andrei - ocrotitorul Dobrogei”, joi şi vineri, de la ora 10:00;
„Păpuşi în port tradiţional pe suport de linguri”, vineri, 14 noiembrie, între 12:00 şi 16:00, cu elevii Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Remus Opreanu”;
„Motive populare dobrogene reinterpretate modern”, vineri, de la ora 12:00, în colaborare cu elevii Liceului Tehnologic „Tomis” Constanţa.
Tot pe 14 noiembrie, între orele 10:00 şi 15:00, vizitatorii vor putea participa la activitatea „Fotografii în port popular dobrogean”, unde vor fi puse la dispoziţie costume tradiţionale contemporane specifice regiunii.
Două expoziţii speciale: „Tezaur dobrogean” şi „Regina Maria, promotoarea tradiţiilor româneşti”
Vineri, de la ora 16:00, muzeul va găzdui vernisajul a două expoziţii temporare:
„Tezaur dobrogean”, cu bunuri culturale de valoare excepţională din patrimoniul instituţiei, clasate de Ministerul Culturii în categoria Tezaur;
„Regina Maria - promotoarea tradiţiilor româneşti”, realizată cu piese din colecţia privată Georgian Anghel, ce include fotografii de epocă şi medalii reprezentând-o pe suverană în port popular.
Evenimentul va fi completat de momente muzicale oferite de violonista Cristina Dinescu şi pianista Andrada Ştefan, de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”.
„Târgul de Ziua Dobrogei”, trei zile de meşteşuguri şi tradiţie
În perioada 14–16 noiembrie, pe platoul din faţa muzeului se va desfăşura „Târgul de Ziua Dobrogei”, unde meşteri populari din întreaga regiune vor expune piese de port, broderii, podoabe, icoane pe sticlă, obiecte din lemn şi ceramică, jucării tradiţionale şi produse din lână împâslită.
Printre participanţi se numără: Daniela Dimancea, Dorina Baias, Carmen Moraru, Bianca Folescu, Doina Misian, Epşen Memet, Carmen Bulgaru, Aurelia Cionga, Elena Bălău, Elena Hariton şi Manuela Hule.
Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10:00 şi 17:00, iar accesul publicului este liber.
Ziua Dobrogei, sărbătorită anual la 14 noiembrie, marchează momentul istoric din 1878 când provincia dintre Dunăre şi Mare a fost reintegrată în România, devenind un simbol al unităţii şi diversităţii culturale româneşti.