DCNews Economie Consiliul Concurenței analizează preluarea Garanti Bank și Motoractive IFN de către Raiffeisen Bank

Consiliul Concurenței analizează preluarea Garanti Bank și Motoractive IFN de către Raiffeisen Bank

O femeie scoate bani dintr-un bancomat. Sursa foto: Freepik

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Raiffeisen Bank intenţionează să preia Garanti Bank şi Motoractive IFN, a informat instituţia, luni, 15 iunie.

Potrivit unui comunicat al autorității de concurenţă, Raiffeisen Bank vrea să preia şi Motoractive Multiservices, societate deţinută de Motoractive IFN.

Portofoliul de servicii al celor trei companii

Raiffeisen Bank, filială a Raiffeisen Bank International AG, furnizează o gamă largă de produse şi servicii financiare destinate atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice.

Garanti Bank, face parte din Grupul Garanti BBVA România, şi oferă servicii bancare pentru clienţii persoane fizice şi juridice.

Motoractive IFN, parte a Grupului Garanti BBVA România, este o instituţie financiară nebancară care furnizează, sub brandul Garanti BBVA Leasing, soluţii de leasing financiar pentru vehicule, echipamente şi bunuri imobiliare, iar Motoractive Multiservices oferă servicii de administrare şi management al flotelor, sub brandul Garanti BBVA Fleet Management.

„În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua operaţiunea în vederea stabilirii compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, se arată în comunicat.

Citește și: Rata inflației a crescut în luna mai. Serviciile s-au scumpit cu 13,53%

Știri similare din categoria Economie Vezi toate articolele