Parlamentul European a adoptat astăzi, 12 noiembrie, raportul privind promovarea produselor agroalimentare europene. Europarlamentarul Claudiu-Richard Târziu, în calitate de raportor alternativ, a contribuit la negocierea textului adoptat.
Printre rezultatele negocierilor se numără simplificarea procedurilor de finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru cooperative, precum și un acces mai echitabil la programele de promovare pentru organizațiile din statele membre care au beneficiat mai puțin de aceste fonduri. Pentru producătorii români, aceste măsuri ar însemna mai multe oportunități de a-și face cunoscute produsele și de a găsi noi clienți în Uniunea Europeană și pe piețele internaționale.
Carnea și produsele din carne rămân eligibile pentru finanțarea campaniilor de promovare, alături de lactate, vin, fructe și legume. În negocieri, europarlamentarul Claudiu-Richard Târziu s-a opus propunerilor de excludere a cărnii și a susținut promovarea diversității produselor agroalimentare europene.
Parlamentul European cere Comisiei Europene să mențină bugetul pentru promovare cel puțin la nivelul din 2026, de 205 milioane de euro. Prin acest raport, Parlamentul va transmite Comisiei Europene recomandările sale pentru viitoarele programe de promovare a produselor agroalimentare.
Claudiu Târziu: „Europa trebuie să își promoveze fermierii, nu să discrimineze între produsele acestora!”
Înaintea votului din plenul Parlamentului European asupra raportului din proprie inițiativă privind politica UE de promovare a produselor agroalimentare, eurodeputatul Claudiu Târziu, raportor din umbră al Grupului ECR, a declarat:
„Producătorii europeni au nevoie de reguli clare, proceduri de aplicare mai simple și de reducerea poverii administrative. Ne dorim ca finanțările pentru promovare să fie mai ușor accesibile și să ajungă la un număr cât mai mare de producători din întreaga Europă, asigurând un echilibru mai echitabil între Estul și Vestul Europei”, a spus europarlamentarul.
De asemenea, acesta respinge tentativele de a folosi politica europeană de promovare pentru a favoriza anumite sectoare alimentare în detrimentul altora, inclusiv demersurile de excludere a cărnii de la finanțare.
„Bruxelles-ul nu trebuie să decidă că un produs agricol european merită promovat, în timp ce altul nu, doar pentru că a ieșit din tendințele politice ale momentului. Carnea, produsele lactate, vinul, fructele, legumele și celelalte produse europene de calitate fac parte, în egală măsură, din economia și patrimoniul nostru agricol. Producătorii trebuie tratați în mod echitabil”, a declarat Claudiu Târziu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a acestuia.
Articolul este finanțat de Grupul ECR din Parlamentul European.