DCNews Stiri Cel puţin zece morţi, printre care un copil, într-un atac în estul Afganistanului

Cel puţin zece morţi, printre care un copil, într-un atac în estul Afganistanului

Alte 27 de persoane au fost rănite în atac, care a avut loc în jurul orelor locale 16:00 în oraşul Jalalabad, capitala provinciei, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Attaullah Khogyani.

Khogyani a adăugat că răniţii au fost transportaţi la spitalul din provincie, unii dintre ei fiind în stare critică.

Deocamdată, atacul nu a fost revendicat. Atât gruparea teroristă Stat Islamic (SI), cât şi militanţii talibani sunt activi în această provincie.

Civilii duc greul războiului sângeros care are loc în Afganistan. Potrivit Misiunii de Asistenţă a ONU în Afganistan (UNAMA), 1.366 de civili au fost ucişi şi 2.446 au fost răniţi de la 1 ianuarie până în 30 iunie anul curent.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele