Dr. Oana Dolofan a vorbit despre complicațiile constipației cronice și a explicat că aceasta poate duce la apariția hemoroizilor, fisurilor anale, diverticulilor, herniilor abdominale și prolapsului rectal. De asemenea, a menționat formarea fecaloamelor, care sunt acumulări de fecale ce necesită asistență pentru evacuare, și a subliniat că unele dintre aceste complicații pot necesita tratament chirurgical.
„Constipația cronică este mai frecvent asociată cu complicații și printre complicații se numără hemoroizi, fisuri anale, diverticuli, hernii abdominale. Hemoroizii reprezintă dilatația unor vene localizate la nivelul canalului anal. Se pot inflama, pot să conducă la durere, la mâncărime locală și pot sângera. Fisura anală înseamnă o mică ruptură la nivelul mucoasei anale, care poate fi dureroasă sau poate sângera.
În constipație, pot să mai apară fecaloame. Ele sunt aglomerări de mase de fecale la nivelul intestinului inferior, care nu pot fi evacuate spontan și care necesită asistență pentru evacuare. Pe fondul acestui efort de scaun pot să apară, de asemenea, hernii ombilicale sau hernii abdominale, care să necesite tratament chirurgical, și prolaps rectal, adică alunecarea rectului prin anus, o complicație care necesită tratament chirurgical”, a spus dr. Oana Dolofan.
La ce vârstă trebuie efectuată colonoscopia
Medicul a explicat că este necesară efectuarea unei colonoscopii chiar de la 45 de ani, sau mai devreme, mai ales pentru persoanele cu istoric familial de cancer de colon. Potrivit medicului, repetarea colonoscopiei depinde de rezultatele investigației, prezența polipilor sau tumorilor și de evoluția simptomelor pacientului.
„La ce interval ar trebui efectuate aceste teste? Știm că după 50 de ani se recomandă colonoscopie, în special bărbaților”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
„Chiar după 45 mai nou. Noi le recomandăm în populația generală, mai devreme la pacienții care au istoric de cancer de colon în familie. Recomandarea de repetare a colonoscopiei ține de rezultatul ei, de prezența sau nu a polipilor colonici, de prezența sau nu a unei tumori colonice și repetarea colonoscopiei se poate face fie standard, în funcție de recomandările noastre internaționale, fie de evoluția simptomelor pacientului”, a spus dr. Oana Dolofan.
Ce trebuie să faci pentru a ameliora constipația
Pentru ameliorarea constipației, dr. Oana Dolofan recomandă un consum crescut de fibre, hidratare corespunzătoare, mișcare zilnică, evitarea abținerii de la scaun, crearea unei rutine și adoptarea unei poziții corecte pe toaletă, cu picioarele ușor ridicate.
„Sunt câteva lucruri pe care le putem face pentru a ameliora constipația. Putem crește acest consum de fibre. Organizația Mondială a Sănătății recomandă, la un adult, consumul a circa 400 g de fructe și legume pe zi, lucru care nu prea se întâmplă în mod frecvent.
Putem pune în iaurt tărâțe sau musli și e o idee foarte bună pentru un mic dejun bogat în fibre. Pe parcursul zilei putem adăuga legume la fiecare masă și, în plus, putem opta pentru pâine cu semințe sau cu cereale integrale și, în modul acesta, ne creștem consumul de fibre în alimentația de zi cu zi.
Trebuie să ne hidratăm bine, cei doi litri de apă pe zi, dacă nu avem și alte patologii care să ne împiedice să consumăm această cantitate. Trebuie să facem mișcare și când vine vorba de mișcare, chiar și mersul pe jos, chiar și exercițiile abdominale, chiar și yoga sunt de folos în ameliorarea tranzitului intestinal.
Este important să nu ne abținem de la scaun, să evităm acest obicei și un alt aspect este legat de faptul că ar fi bine să încercăm să creăm o rutină a scaunului, să încercăm să avem reflex de scaun cam în același moment al zilei, de exemplu dimineața, după micul dejun, sau seara după cină. O idee bună ar fi, dacă am observat că dimineața avem mai frecvent scaun, să ne trezim mai devreme pentru a avea suficient timp să mâncăm, să mergem la toaletă, înainte să plecăm la serviciu.
Ce mai putem face acasă este să ne schimbăm poziția pe toaletă. Putem adăuga un mic scăunel sub picioare pentru a ridica puțin genunchii. Această poziție modificată câteodată ne ajută să evacuăm mai ușor scaunul”, spus dr. Oana Dolofan la DC News și DC Medical.
Video: