El a subliniat că încălcările constatate au afectat fundamental procesul democratic.
„Dacă ați dori să beți un pahar cu apă în care există o doză de otravă, veți încerca să extrageți otrava și să beți apa astfel purificată sau veți opta pentru un alt pahar cu apă?”, a spus Marian Enache. Președintele CCR a explicat că vicierea procesului electoral nu poate fi remediată parțial.
„Curtea a constatat că, în procedura de alegere a Președintelui României, au fost afectate, prin conduita unuia dintre candidați, două drepturi fundamentale, corelative, și anume dreptul de vot și dreptul de a fi ales, ceea ce a demonstrat că în desfășurarea alegerilor nu au fost respectate exigențele constituționale care stau la însăși baza organizării statului democratic. O procedură de alegeri viciată în aspectele sale esențiale – și aici mă refer permanent la condiția corectitudinii alegerilor, a „alegerilor curate”, cum se mai spune în mod curent – nu poate fi considerată parțial validă. Aceste încălcări sunt iremediabile și afectează procedura în ansamblul său.
Neregularitățile au avut o asemenea amploare și propagare încât singura soluție posibilă a fost anularea întregului proces electiv. Nu se putea face o selecție de poziții a candidaților clasați imediat pe pozițiile următoare. Ca să fiu mai plastic: dacă ați dori să beți un pahar cu apă în care cunoașteți că există o doză de otravă, veți încerca să extrageți otrava și să beți apa astfel purificată sau veți opta pentru un alt pahar cu apă?”, a zis Marian Enache într-un interviu pentru Juridice.ro.