Omul de afaceri Călin Stoia va fi eliberat pe cauţiune. Stoia a plătit, marți, cauţiunea de 1 milion de lei stabilită de instanţă.
Călin Stoia a fost arestat preventiv în data de 10 noiembrie pentru dare de mită în formă continuată. Stoia este directorul general al unei firme de salubritate care în aprilie 2009 a obţinut un contract cu primăria Clujului.
Cauţiunea decisă de instanţă este o premieră la nivel naţional, iar banii sunt o garanţie prin care magistraţii vor să se asigure că Stoia se va prezenta la proces. Cererea de eliberare pe cauţiune, depusă de avocaţii lui Călin Stoia, s-a judecat vineri, astfel că administratorul Brantner a avut la dispoziţie trei zile să decidă dacă plăteşte sau nu cei aproximativ 230.000 de euro.
Citește și:
Primarul Clujului şi directorul general al Brantner au fost arestaţi pentru 29 de zile
De ce lipsește numele premierului Boc din dosarul primarului Apostu