Aproape 13.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost descoperite de poliţişti la Gherăeşti, în timp ce făceau investigaţii într-un dosar de furt calificat, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Anchetatorii au efectuat patru percheziţii domiciliare în cazul de furt, iar la un moment dat au controlat şi o autoutilitară.
"Au fost identificate 257.700 de ţigarete"
"Pe timpul desfăşurării percheziţiilor, în compartimentul marfă al unei autoutilitare aparţinând unei femei, în vârstă de 30 de ani, din Gherăeşti, au fost identificate 257.700 de ţigarete, care nu aveau aplicat timbru fiscal şi fără documente de provenienţă", a precizat IPJ Neamţ.
Pe lângă dosarul de furt calificat, poliţiştii efectuează acum cercetări şi într-un dosar penal privind infracţiunea de contrabandă.
La activităţi au participat luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Neamţ şi criminalişti, conform Agerpres.