Ultimul weekend din martie 2026 este și weekendul în care trecem la ora de vară, respectiv în noaptea de 28 spre 29 martie 2026.
Ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Veți dormi mai puțin după ce ora 03:00 va deveni ora 04:00. Ziua de duminică, 29 martie, va avea numai 23 de ore.
Schimbarea va fi momentul din care lumina naturală va dura mai mult în a doua parte a zilei. Serile devin, treptat, mai lungi.
Dacă în aceste zile se întunecă puțin după ora 18:00, după schimbarea orei, automat acest lucru se va întâmpla după ora 19:00 ca până-n vară lumina zilei să ajungă să țină până spre ora 21:00.
Prelungirea luminii naturale în a doua parte a zilei este cel mai vizibil efect direct al schimbării orei, prin trecerea la ora de vară.
Ora de vară nu este ”ora standard”, ci cea de iarnă. Astfel, dacă se va stabili - așa cum se poartă discuțiile - să rămânem la o singură oră, aceasta va fi ora de iarnă.
Schimbarea orei a avut un scop economic: reducerea consumului de energie electrică, prin utilizarea mai eficientă a luminii natuale.