'Este vorba de un canal de circa un metru, un metru şi jumătate, pentru introducerea apei potabile, zona a fost semnalizată în cursul săptămânii, dar marcajul a dispărut în cursul zilei de duminică, în condiţii neclare', a declarat pentru Agerpres primarul localităţii Glodeanu Sărat, Neculai Stoica.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Doiniţa Mihalache, a declarat că poliţia a demarat o anchetă sub coordonarea unui procuror.
'Ancheta este în curs, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Buzău, iar după efectuarea necropsiei se vor stabili cauzele care au provocat decesul tânărului'.