Campaniile de prevenție a bullyingului și consumului de droguri în școlile din România riscă să fie doar simple formalități, fără efecte concrete asupra elevilor. Federația Neguvernamentală Antidrog propune soluții concrete.
Atacul comis de un adolescent în Bistrița aduce în spațiul public problema violenței în rândul tinerilor, dar și preocupările legate de consumul de droguri în școli și nu numai. În acest context, Gigel Lazăr, președintele Federației Neguvernamentale Antidrog și cel mai longeviv activist din acest domeniu în România, propune soluții reale, bazate pe implicarea specialiștilor și metode interactive adaptate adolescenților.
”Pe fondul unei creșteri acute a cazurilor de violență școlară și a scăderii vârstei de debut în consumul de substanțe interzise în rândul tinerilor cu vârste între 12 și 18 ani, sistemul educațional din România continuă să răspundă printr-o cultură a „acțiunilor bifate”. Deși cadrul legal și strategiile naționale teoretice există, mecanismele actuale de prevenție din școli au devenit sterile, ineficiente și complet deconectate de psihologia tinerilor.
De ce eșuează campaniile actuale?
Analiza realității din teren efectuata de Federatia Neguvernamentala Antidrog, scoate la iveală câteva motive structurale majore pentru care inițiativele actuale își pierd utilitatea și sunt ignorate de elevi:
Alibiul instituțional și formalismul: Multe acțiuni se rezumă la evenimente izolate (prezentări PowerPoint rigide sau pliante oferite în grabă). Scopul lor principal a devenit auto-apărarea administrativă prin hârtii. În caz de incident grav, școala folosește aceste tabele semnate ca acoperire legală pentru a demonstra că „și-a îndeplinit obligațiile”.
Tactici ineficiente bazate pe frică: Discursurile moralizatoare și exagerările radicale ale adulților blochează dialogul și duc la pierderea credibilității în fața adolescenților. Mai mult, prezentarea greșită sau excesiv de detaliată a substanțelor riscă să provoace curiozitate sau stigmatizare (efectul de bumerang).
Legea tăcerii (Omertà) și frica de expunere: La vârsta de 12-18 ani, statutul social în grup este vital. Tinerii refuză să acceseze platforme de raportare, coduri QR sau cutii de sesizări amplasate în școală, de teama justificată de a nu fi etichetați ca „turnători” sau de a fi retraumatizați în mod public.
Vidul de specialiști în instituțiile de învățământ
Cea mai mare vulnerabilitate a sistemului o reprezintă lipsa de pregătire specifică și absența structurilor de suport direct:
Profesorii de rând și diriginții nu au cursuri de formare în psihologia adicțiilor sau toxicologie, fiind trimiși să facă prevenție „după ureche”.
Noua reconfigurare instituțională a lăsat școlile fără asistență locală: fosta Agenție Antidrog a fost desființată, iar noua structură națională pentru adicții (ANPCDA) acționează doar la nivel central și de coordonare strategică, fiind complet lipsită de structuri teritoriale de intervenție directă (de tipul fostelor centre CPECA). Consilierii școlari generali sunt complet copleșiți numeric, un singur specialist având în grijă sute de elevi, fără a avea o specializare strictă în adicții.
SOLUȚII STRATEGICE ȘI FINANȚATE PENTRU O PREVENȚIE REALĂ
Pentru a trece de la formalism la rezultate, fără a pune presiune financiară pe părinți sau profesori, propunem aplicarea urgentă a unui set de soluții concrete, gata finanțate:
Externalizarea directă către structurile operative active ale statului: Școlile trebuie să predea în mod real orele de dirigenție către echipele din cadrul Biroului Siguranța Școlară (MAI). Acești polițiști de teren sunt singurii reprezentanți ai statului finanțați din bugetul public pentru a desfășura acțiuni constante de siguranță, analiză de caz și sprijin legal direct în interiorul unităților de învățământ.
Integrarea programelor asigurate de societatea civilă (ONG-uri): Semnarea de parteneriate gratuite cu mari organizații din domeniu. Acestea dețin bugete proprii obținute din fonduri europene sau corporative și pot trimite în clase medici și psihoterapeuți externi specializați în adicții, preluând o sarcină pe care școala nu o poate gestiona singură.
Accesarea fondurilor naționale dedicate (Planul Național de Combatere a Violenței): Unitățile de învățământ trebuie să aplice activ pentru liniile de finanțare centralizate de la Ministerul Educației (cum este programul național anual „Împreună prindem curaj”). Aceste granturi permit școlilor decontarea directă a serviciilor de consiliere externă și a materialelor interactive, eliminând complet nevoia de sponsorizări private.
Schimbarea structurii Orei de Dirigenție: Înlocuirea totală a prelegerilor rigide cu jocuri de rol axate pe antrenarea rezistenței la presiunea de grup. În loc să li se spună elevilor că drogurile ucid, aceștia trebuie dotați cu mecanisme verbale și replici practice prin care să poată refuza comportamentele de risc în siguranță, fără a-și pierde statutul sau respectul în fața colectivului.
Prevenția reală nu se face cu spectacole șocante care pot activa traumele copiilor vulnerabili sau cardiaci, ci prin repararea zilnică a climatului din clase și prin eliminarea ipocriziei administrative care tratează dependența și bullying-ul ca pe simple abateri disciplinare, în loc de probleme emoționale profunde”, a transmis Gigel Lazăr, Președintele Federației Neguvernamentale Antidrog.
Amintim, de asemene, că Gigel Lazăr, președintele Federației Neguvernamentale Antidrog (FNA), a lansat un semnal de alarmă în care subliniază că o eventuală dezincriminare a deținerii de droguri pentru consum propriu trebuie adaptată realităților din România și însoțită de măsuri concrete de prevenție și recuperare.