DCNews Stiri Bărbat accidentat grav în Munţii Ţarcu, recuperat de salvamontişti

Bărbat accidentat grav în Munţii Ţarcu, recuperat de salvamontişti

'Este vorba de un cioban care a căzut de pe o stângă, în zona numită Căldarea Bodea, din Munţii Ţarcu. Incidentul a fost anunţat de ceilalţi ciobani de la o stână din apropiere, prin apelul unic de urgenţă 112. Victima a fost găsită cu politraumatisme craniene cauzate de cădere, dar în stare conştientă', a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Salvamont din cadrul Direcţiei de Drumuri Judeţene Caraş-Severin, Mădălina Cotoc.

Salvamontiştii au oprit sângerarea, au imobilizat coloana bărbatului, după care l-au predat unui echipaj medical din Caransebeş. Intervenţia a durat în jur de şapte ore, având în vedere că salvamontiştii au fost nevoiţi să transporte bărbatul pe jos, cu targa, mai bine de două ore, pe un teren greu accesibil, până la ambulanţă. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele