DCNews Stiri Atac armat în Amsterdam soldat cu mai multe victime

Atac armat în Amsterdam soldat cu mai multe victime

Cel puțin un om a murit, iar alți doi au fost răniţi într-un schimb de focuri care a avut loc în zona centrală a oraşului Amsterdam, potrivit Daily Mail.

Martorii susțin că atacatorii, care purtau cagule, au împușcat un adolescent într-un loc de joacă, deși acest lucru nu a fost confirmat de poliție.

Serviciile de urgență se află acum la fața locului pe strada Grote Wittenburgerstraat și un cordon a fost pus în funcțiune deoarece detectivii caută dovezi.

Identitatea victimelor rămâne neclară, dar poliția a confirmat prin Twitter că au fost trase câteva focuri. Nu au fost făcute arestări, iar presa locală declară că incidentul nu este legat de terorism.

Grote Wittenburgerstraat este o zonă în mare parte rezidențială, cu un număr mare de apartamente și case, dar partea principală a orașului frecventată de turiști este la doar 2 kilometri distanță.

(ştire în curs de actualizare)

[citeste si]

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele