DCNews Politica Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Brummell, a dormit afară pe cartoane

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Brummell, a dormit afară pe cartoane

Cu un sfert de oră înainte de ora 22,00, ambasadorul a intrat în spaţiul manifestării, o cafenea din centrul Bucureştiului, a trecut printre mesele de pe terasa unde clienţii se bucurau de o seară caldă de toamnă, cu un sac de dormit şi un izopren în braţe şi s-a întâlnit cu cei ce urmau să petreacă noaptea afară, pentru a marca Ziua dedicată oamenilor fără adăpost.

Vineri a fost al doilea an în care ambasadorul a participat la evenimentul organizat de Casa Ioana, care de două decenii are ca beneficiari oamenii fără un acoperiş deasupra capului.

Ambasadorul şi-a amintit că sacul său de dormit este cel pe care l-a folosit în călătorii, student la Geografie fiind, în urmă cu 30 de ani.

"Sunt fericit că astăzi vremea este foarte bună. Anul trecut a plouat toată noaptea. Cred că o să fie o noapte mult mai uşoară", a spus diplomatul.

El a vorbit despre sensul manifestării la care s-a oferit să participe.

"Astfel de eveniment este, într-un sens, artificial, dar cred că este important să amintim că sunt 5.000 de oameni fără acoperiş aici, la Bucureşti, în fiecare noapte, inclusiv în mijlocul iernii, şi pentru ei nu este uşor", a punctat Brummell.

El a spus că problema oamenilor fără adăpost este una "globală", informează Agerpres.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele