Preşedintele în exerciţiu al Indoneziei, Joko Widodo, şi-a proclamat victoria, însă realegerea sa a fost deja contestată de contracandidatul Prabowo Subianto, care a declarat că nu acceptă rezultatele oficiale, deoarece consideră că au existat mari nereguli în procesul de votare.
Marţi după amiaza, sute de protestatari au început să se adune în faţa sediului organismului de supraveghere electorală, însă nu s-au înregistrat violenţe, deoarece poliţia şi armata au desfăşurat efective pentru prevenirea incidentelor.
Generalul de brigadă Dedi Prasetyo, purtătorul de cuvânt al poliţiei, a precizat că starea de alertă intră în vigoare marţi şi va continua până sâmbătă, deoarece unii militanţi planificau atentate cu bombe în timpul manifestaţiilor anunţate de contestatarii rezultatelor.
Comisia electorală a anunţat rezultatele alegerilor prezidenţiale marţi, cu o zi mai devreme decât era prevăzut, dar potrivit lui Prasetyo, pericolul unor atentate nu este exclus."Atacurile teroriste sunt o ameninţare reală, în special după ce am arestat mulţi militanţi care intenţionau să organizeze atacuri teroriste pe 22 mai", a spus el.
Începând din ianuarie, unitatea antiteroristă a poliţiei naţionale a arestat 72 de presupuşi militanţi, mulţi dintre ei membri ai Jemaah Anshorut Daulah (JAD), organizaţie ilegală afiliată Statului Islamic. Au fost confiscate bombe cu triperoxid de triacetonă (TATP), exploziv cunoscut ca "Mama Satanei". Conform poliţiei, JAD a comis mai multe atentate în Indonezia, inclusiv seria de atacuri sinucigaşe din provinciile Java de Est şi Riau din mai anul trecut şi cele de la Jakarta, soldate cu opt morţi în ianuarie 2016.
Alertă teroristă la Jakarta, după anunţul realegerii preşedintelui Joko Widodo
De Eduard Pascu
Publicat pe 21 mai 2019, 16:40
-
-
-
- Noi detalii despre starea de sănătate a fotbalistului Christian Eriksen08.06.2026, 12:03
-
-
-
- Cod galben de furtuni și ploi torențiale în București și 14 județe08.06.2026, 10:42
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Pedeapsă mare...08.06.2026, 08:50
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Marea dorință a Prințesei Diana, dezvăluită într-o scrisoare07.06.2026, 21:43
-
-
-
-
-
- Imagini cu furtuna de pe litoral VIDEO07.06.2026, 18:00
-
-
-
-
-
- Alimentul care poate reduce colesterolul. Îl consumi deja fără să știi07.06.2026, 16:26
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Medic rezident, găsit mort într-o toaletă a spitalului Floreasca07.06.2026, 09:20
- Atac armat în timpul unui festival din Ohio. Cel puțin 12 oameni răniți07.06.2026, 09:11
-
-
- BANCUL ZILEI: Rugăciunea07.06.2026, 07:20
-
-
- Incendiu la spitalul din Tulgheș. 20 de pacienți, evacuați06.06.2026, 23:55
-
-
-
-
-
- Măsură imediată la Budapesta: Noi limitări pentru lucrătorii non-UE06.06.2026, 19:39
- Apel la 112 privind o posibilă dronă în zona unei plaje din Constanța06.06.2026, 19:18
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- SUA au acordat vize fotbaliștilor iranieni pentru Cupa Mondială 202606.06.2026, 14:07
-
-
-
- Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un rechin în timp ce pescuia06.06.2026, 12:36
-
-
-
- Trump susține că Iranul mai deține doar 21-22% din rachete sale06.06.2026, 11:41
- Un bărbat din Sibiu a murit după ce ar fi fost atacat de un urs06.06.2026, 11:19
-
-
-
-
-
-
-
-