Update:
Şapte persoane, printre care şi un copil, au fost implicate, sâmbătă, în accidentul rutier dintre o ambulanţă SMURD şi un autoturism, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.
"În accident au fost implicate şapte persoane. În ambulanta SMURD se afla un pacient, un minor cu mama acestuia şi patru membri ai echipajului (trei subofiţeri paramedici şi un voluntar). Minorul nu a fost rănit în urma accidentului, acesta a fost preluat de o altă ambulanţă şi transport la CPU Luther în vederea tratării afecţiunilor preexistente. Mama minorului în vârstă de 26 de ani acuză dureri la picior, va fi transportată la UPU Sibiu. În ceea ce priveşte starea colegilor noştri, prezintă răni uşoare, vor fi transportaţi la UPU Sibiu pentru investigaţii suplimentare. Şoferul autoturismului un bărbat în vârstă de aproximativ 53 de ani a suferit multiple traumatisme şi este transportat la UPU Sibiu", a transmis ISU Sibiu.
Conform aceleiaşi surse, Planul roşu de intervenţie a fost dezactivat.
Știre inițială
Planul roşu de intervenţie a fost activat sâmbătă, la Sibiu, în urma unui accident rutier în care a fost implicată o ambulanţă SMURD, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
"La faţa locului sunt mobilizate o ambulanţă SMURD cu medic, trei ambulanţe SAJ, o autospecială de descarcerare, una de stingere şi ATPVM. Din primele informaţii, în accident este implicată o ambulanţă SMURD şi un autoturism", au transmis reprezentanţii ISU Sibiu.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a anunţat că accidentul s-a produs pe Bulevardul General Vasile Milea, la intersecţia cu strada Luptei. Traficul rutier se desfăşoară alternativ în zonă.