Agenda globală: PE e nemulțumit de summit și vrea condiționarea statului de drept pentru fonduri UE. SUA e în război diplomatic cu China

În cele ce urmează vă prezentăm principalele evenimente politice la nivel internațional care au avut loc azi.

1. SUA ordonă închiderea unui consulat al Chinei pe teritoriu american. Beijingul reacționează

China a anunţat că a fost forţată de SUA să-şi închidă consulatul din Houston, decizie calificată de Beijing drept o provocare..

"Este vorba de o provocare politică lansată unilateral de partea americană, care încalcă grav dreptul internaţional", a denunţat în faţa presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze Wang Wenbin, citat de Agerpres. Dar, potrivit unor surse media din Houston, marţi seara pompierii au fost chemaţi să intervină la consulat după ce nişte documente ar fi fost arse în curtea clădirii.

2. Parlamentul European insistă pentru condiționarea fondurilor europene cu statul de drept

Parlamentul European va cere clarificări privind legarea fondurilor europene de statul de drept, după ce această chestiune a fost lăsată deschisă de liderii europeni la summitul de săptămâna aceasta, a declarat miercuri preşedintele PE, David Sassoli. Între3. bat dacă legislativul european ar putea bloca acordul liderilor europeni privind fondul european de redresare şi bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, Sassoli a răspuns că el este hotărât ca Parlamentul European să fie respectat.

3. Grecia e în stare de alertă după noi provocări ale Turciei lui Erdogan

Marina greacă a fost plasată în stare de alertă şi în "pregătiri întărite" în urma recentelor activităţi turceşti de explorare a zăcămintelor de gaze în Marea Egee. Comandamentul forţelor maritime le-a cerut marinarilor să ignore o restricţie a navigaţiei maritime decretată de Turcia. Potrivit publicaţiei elene Greek City Times, care citează surse militare, Turcia ar fi trimis în zonă 17 nave de război de la baza navală Aksaz din Physkos (Marmaris, în turcă).

4. E război total între SUA și OMS

Secretarul de stat Mike Pompeo le-a spus parlamentarilor britanici că şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a fost "cumpărat" de guvernul chinez. Pompeo a declarat în cadrul unei întâlniri cu uşile închise de marţi cu deputaţi britanici că afirmaţia sa are la bază "informaţii solide", dar nu a furnizat detalii suplimentare. 

5. Obama e all in în campania din SUA pentru ca Trump să nu fie reales

Barack Obama este hotărât să-şi exercite întreaga influenţă pentru ca Donald Trump să nu aibă decât un singur mandat la Casa Albă. Fostul preşedinte democrat îşi înmulţeşte iniţiativele pentru a dinamiza campania fostului său vicepreşedinte, Joe Biden, care îl va înfrunta pe miliardarul republican la 3 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel