Adrian Câciu, întrebări CHEIE despre OUG pentru amânarea ratelor: E obositor să tot explici ce e greşit

Economistul Adrian Câciu critică noua ordonanţă de amânare a ratelor anunţată de Guvernul Orban şi pune mai multe întrebări cheie. 

"Într-o formă sau alta (prin capitalizare sau creanță separată cu dobândă zero) reglementările publicate aseară adaugă creditelor o anvelopă financiara suplimentară de până la 13,65 miliarde lei în următoarele 9 luni, dublul randamentului global al sistemului bancar din 2019.

În contextul unor costuri reale ale sistemului bancar pentru facilitatea respectivă de aproximativ 5 miliarde lei pentru aceeași perioadă. Aici nu discutam de filozofie și nici de teoria creditului pentru că am avut deja surpriza neplăcută să observăm ca mulți care au lucrat în sistem să nu cunoască elemente de alfabet financiar. Dovada fiind şi volatilitatea fundamentării.

Aici discutăm despre faptul că o facilitate se transformă într-un cost și despre oportunitatea și sustenabilitatea acestui cost. La fel cum discutăm despre latura mai mult simbolică, de imagine, a unei astfel de măsuri raportat la obiectivul propus de eficienţă și eficacitate.

La o astfel de analiză, nu se ia notă de trecere. Devine deja obositor să stai să explici ce este greşit, ce este corect sau cum ar fi mai eficient.", a scris Adrian Câciu pe Facebook. 

Întrebări CHEIE despre OUG

"Din ce resurse ar putea o companie care a suferit o scădere de peste 25% în venituri să își acopere restantele pentru a beneficia de facilități?

Care este corelația între amânarea ratelor pe o facilitate și posibilitatea accesării unui nou credit pe capital de lucru potrivit facilității din alt act normativ? Există sau nu această corelare?

Cine suferă de fapt având în vedere că marea majoritate a creditelor ipotecare sunt garantate de stat, prin Programul Prima Casă? Cine suportă riscul și pierderile?

Avem un risk-sharing sau avem doar un transfer al riscurilor în seama debitorului și garantului?

Avem o suplimentare a sumelor din buget privind executare de garanții în contextul suplimentarii volumului de garantare și adaptării riscului de neperformanţă?

Nu prea avem nimic din toate acestea, iar mai mult decât atât, nu este publicat nici un studiu de impact.", a mai scris economistul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel