A început recensământul 2022.
Recensământul este o cercetare statistică de amploare, desfășurată la nivelul populației rezidente dintr-o țară (populația care trăiește efectiv pe teritoriul tării respective). Astfel, Recensământul Populației și Locuințelor din România se referă la populația rezidentă care trăiește pe teritoriul țării noastre. Recensământul oferă statistici despre structura demografică și socio-economică a populației, gospodării, fond locativ, condiții de locuit și clădirile în care sunt situate locuințele. Datele obținute sunt folosite pentru politici publice naționale și locale și activități administrative sau de cercetare.
Scopul fundamental al recensământului este acela de a produce statistici care să ofere informații esențiale și de calitate pentru politicile publice, naționale și locale, în domeniul economic și social, inclusiv pentru dezvoltarea umană.
Dacă recensământul nu ar avea loc, decidentul național și local și-ar baza politicile publice pe date neactualizate. Acest lucru ar însemna ca fondurile bugetare să nu fie direcționate acolo unde este cea mai mare nevoie de ele. În plus, nu am avea o imagine clară asupra accesului populației la servicii precum sănătatea, educația, protecția socială și altele. De asemenea, nu am avea o situație de ansamblu asupra condițiilor de locuit, dar nici asupra mărimii și caracteristicilor fondului locativ, aflat în continuă schimbare. Mai mult, noi și comunitatea din care facem parte am afecta șansele la îmbunătățirea reală a condițiilor de trai.
Principalele avantaje se referă la:
⋅ Răspunsuri exacte (fiind completate direct de fiecare dintre noi, se elimină în totalitate riscul de alterare din partea unui intermediar);
⋅ Flexibilitate deplină (sistemul funcționează non-stop și poate fi accesat din diferite locații și de pe diferite tipuri de echipamente – tabletă, laptop, computer, telefon mobil de tip smartphone);
⋅ Grad sporit de confort și intimitate pentru fiecare dintre noi;
⋅ Propria protecție față de riscul de contaminare cu SARS-Cov-2;
⋅ Limitarea răspândirii SARS-Cov-2;
⋅ Eliminarea consumului de hârtie (important din perspectiva economiei de timp și bani, dar și a conștientizării problemelor de mediu);
⋅ Eficientizarea și accelerarea activităților;
⋅ Reducerea cheltuielilor logistice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News