Un copil dat dispărut a fost găsit de un reporter trimis la fața locului, în Italia

Foto ilustrativ. Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay
Foto ilustrativ. Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Un copil de doi ani dat dispărut, în Italia, a fost găsit de un reporter trimis să relateze de la fața locului. 

Copilul de doi ani dat dispărut în Italia a fost găsit de Giuseppe Di Tommaso, reporter al televiziunii naționale Rai, trimis să relateze de la fața locului, scrie BBC.

Micuțul fusese văzut ultima dată luni noapte, în camera sa. A doua zi, părinții au anunțat dispariția. Un elicopter și aproximativ 1.000 de persoane, inclusiv polițiști, pompieri și salvatori montani, l-au căutat pe copil, după ce a fost raportat ca dispărut în Palazzuolo sul Senio, lângă Florența.

În timp ce se îndrepta spre casa părinților, miercuri, jurnalistul Giuseppe Di Tommaso a auzit zgomote care veneau dintr-un defileu de la marginea drumului. 

Jurnalistul a anunțat poliția, iar comandantul unității locale de carabinieri s-a coborât 25 de metri, până la baza defileului. 

Într-o conferință de presă, Danilo Ciccarelli a povestit că 'am auzit zgomote care păreau să fie plânsete și mă așteptam să găsesc un animal', dar era copilul dispărut, care plângea după mama lui.

Nicola Tanturli, copilul în vârstă de doi ani, a fost dus la spital. Medicii au constatat că se află în stare bună, cu răni ușoare.  

Se crede că băiețelul s-a trezit în mijlocul nopții și a ieșit din casa părinților, rătăcindu-se. 

VEZI ȘI: UPDATE. Românul dispărut de lângă soția sa, la granița dintre Slovacia și Ungaria, a fost găsit

Un copil dispărut a fost găsit de mama sa, după 16 ani 

Un copil dispărut timp de 16 ani a fost descoperit de mama sa, în 2020, după o cercetare de mai mulți ani într-o altă parte a țării.

Conform Agerpres, băiatul dispăruse în timpul tsunamiului mortal care a lovit Sri Lanka în 2004 și fost descoperit de mama sa după o cercetare de mai mulți ani în partea de est a țării. El, identificat drept Akram Rizkhan, avea cinci ani când tsunamiul a lovit Karativu, satul în care acesta locuia, la 367 de kilometri de capitala țării, pe 26 decembrie.

Copilul a fost mai întâi internat într-un spital din regiune, după care a fost adoptat de o familie, a precizat Abusaly Siddi, mama băiatului. „Mi-am căutat fiul timp de mai mulți ani, dar nu am putut da de el - am făcut apel la președinte și am solicitat ajutorul poliției”, le-a spus Amali jurnaliștilor după ce și-a regăsit copilul.

În cele din urmă, a fost informată că fiul său a fost adoptat și a luat legătura cu familia adoptivă. După realizarea unui test ADN, mama și fiul s-au reunit. Tsunamiul a dus la moartea a 38.000 de persoane și a provocat daune severe satelor de coastă din provinciile estice, sudice și vestice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel