Din funcția deținută în perioada 2003-2009, Oprea a încheiat cele mai multe contracte cu ”băieții deștepți”. El mai are un dosar pe rol, fiind acuzat, alături de fostul ministru Codruț Sereș, de complot și subminarea economiei naționale.
Procurorii și părțile prezente pot ataca sentința prin apel în termen de 10 zile de la pronunțare, respectiv de la comunicare pentru părțile lipsă.
DNA arată că septembrie-decembrie 2004, Oprea, împreună cu alți patru reprezentanți ai societății, ”au avizat, aprobat şi iniţiat cumpărarea de aparatură electrică de joasă tensiune marca Siemens contrafăcută de la societatea comercială bucureşteană ENOL Group SA şi produse de acelaşi gen marca Schneider supraevaluate de la societatea CFR SSVM Bucureşti (fără nicio legătură cu societăţile de transport pe calea ferată)”. Prejudiciul cauzat Hidroelectrica, către sucursalele căreia trebuia să ajungă achiziția, se ridică la suma de 1,8 milioane de euro.
”Din probele administrate în dosar a reieşit că societatea
Hidroelectrica a cumpărat de la firma Enol Group SA produse sub sigla Siemens, contrafăcute, la preţuri de 8 până la de 38 mai mari decât preţul pieţii, suma totală plătită fiind de 20.280.398.519 ROL”.
Condamnări în același dosar: - Lavinius George Asan, director adjunct al Direcţiei marketing, privatizare şi afaceri internaţionale, 7 ani de închisoare
- Dan Popescu, economist principal specialist în cadrul Serviciului contracte şi achiziţii Interne, 6 ani de închisoare
- Dudaş Ioana - statistician principal din cadrul Serviciului contracte şi achiziţii Interne, 5 ani de închisoare
- Oamenii de afaceri condamnaţi: Anghel Hondar (4 ani),
Gheorghe Biţu
(6 ani) Mitică Braşoveanu (6 ani), Ana Daniela Nistor (4 ani de închisoare cu suspendare)